O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
Espolio-ului chipului şi tăcerii tale reflectând tăcerea niciodată înţeleasă vreodată a lui Christos şi cui aş putea să spun toate acestea, nici măcar eu nu le ştiu, asemeni lui Ibsen. Scriu pentru o doză de frumuseţe Şi pentru speranţă acest Înger al meu Căci nimeni nu ştim de e adevărat Că şi dorim dorul diez ce-l iubim Mângâiere pe ochii încercănaţi Obosiţi şi îndureraţi ai umanităţii Caut să fac sufletul meu sfărâmat Readunat în mii de pagini albe-oranj. Mamă, de când te-ai căsătorit şi până ai murit ai fost pusă pe cruce de toţi cei pe care lumea îi numea familia ta în frunte cu soţul tău profesorul şi după brainwash-ul ce a durat doi ani şcolari de la camera de internat şi eu ca un om îndobitocit de suferinţă şi eu... După ce viitorul doctor şi ceilalţi colegi de cameră m-or dereglat bine, mi-or dereglat sufletul, ani de zile am suferit pentru că sunt privit până azi în oraşul meu ca o oaie neagră, - de cei pe care D-zeu îi numeşte oamenii lui Belial trebuie s-o spun - până când de un timp am început încet încet să înţeleg că e adevărat am o faimă proastă în faţa lumii, dar la fel are şi lumea cu toţi batjocoritorii ei în faţa universului şi de fapt lumea e atât de penală încât nu vreau să mai am nimic de-a face cu ea. Carl Gustav Jung spunea că dacă oamenii, orice oameni, ar fi cu adevărat treziţi spre conştient nu ar mai întemeia familii şi nu ar mai face copii. Nu zic că sunt breaz, dar cam aşa sunt eu. Mai demult spuneam că eu sunt omul care a făcut grevă o viaţă în faţa balconului vieţii. Deja sunt retras din mizeria care se numeşte lume dar vreau să mă retrag cu mult mai mult deşi asta nu înseamnă că-mi voi părăsi oraşul, nu ştiu dacă gestul meu e unul tradiţional precum cele alor lui Augustin şi Terezei din Lisieux, însă este o retragere creştină deşi cred că vreau să mă apropii mai mult de Ebenezer Scroge înainte de moarte decât de un monah. Christos să fie de ajutor. Mamă, când te voi vedea iarăşi îţi voi spune că Felix a văzut cum cărările lumii erau rele. Şi Felix a trecut Neghevul. Deşi filosofia îmi spune lucrurile pe care le-am scris deja cred că totuşi trebuie că mă voi căsători cândva pentru a avea copii care să fie nepoţeii tăi, Mămico – nu se poate altfel - şi sper cu toată inima să-ţi semene cât mai mult. Eu sunt un Johnny Cash cuprins de remuşcări şi tu eşti icoana mea, Mamă, pe care plâng tardiv, aproape – dar tu m-ai iertat şi tu mă vei aştepta până la sfârşit şi vei ieşi să mă cauţi ca atunci pe când veam opt ani şi mă rătăceam seara târziu la adunat de scoici pe ţărmul pustiu pe care nu mai mergeau decât grănicerii. Mamă, târziu după ce totul se terminase Jim Hawkins şi-l amintea pe Căpitanul Flint spunând: „-Condores! Condores! ”, eu îmi amintesc alte lucruri spuse de alte persoane din minunata noastră familie regăţeană. Am avut o copilărie îngrozitoare şi am o viaţă îngrozitoare, şi de prea multe ori chiar şi eu am fost groaznic şi am păcate pe care nu le pot mărturisi; nu sunt ca Dostoievski sau Lev Nicolaevici, sunt doar un amărât, oi fi eu scriitor, dar sunt un amărăştean. Sunt ca un vraci care poate arăta spre rană dar nu e în stare să stoarcă tot puroiul şi să cureţe astfel toată rana. Îmi amintesc cum mâncam ghearele de găină din supă în anii '80 când era mâncarea pe cartelă şi îmi plăceau foarte mult; acum nu cred că aş mai putea să le mănânc dar dumneata spuneai că de ce, că sunt bune. Sufletul dumitale e atât de bun că ai primit şi răul nostru privindu-l ca bun, atât de bună eşti. Acum când mă privesc pe mine în ecranul stins de notebook te văd pe dumneata, Mamă. Tragediile fără limită trezesc compasiune fără limită, tragediile cât mai reale trezesc o compasiune cât mai reală, singurătatea mea a devenit o
Posteaza comentariu