O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
singurătate cosmică. Tot adevărul nu va putea niciodată fi spus decât poate preotului la spovadă. Nu pot spune tot ce-mi amintesc, şi nu-mi pot aminti tot ce iubesc. Mamă, încă nu am reuşit să scap – ştii la ce mă refer -, dar dacă o să ajung vreodată bogat ca Johnny Cash sau o să am vreodată bani, o să scap, trebuie să scap pentru că nu e adevărat că speranţa moare ultima, speranţa ca şi iubirea sau credinţa e veşnică. Vreţi să vă spun adevărul? Nici oamenii pe care oamenii îi numesc sfinţi nici călugării nu sunt sfinţi; Mama mea a fost sfântă şi deşi eu nu sunt viaţa plină de privaţiuni şi suferinţă pe care o trăiesc e sfântă pentru că e viaţa ei. Şi cum mă gândesc cu mintea de pe urmă şi viaţa asta de chin şi lipsuri e bună atât timp cât Domnul îmi dă cuvânt ca să nu scriu degeaba. Cineva mi-a spus că s-a rugat pentru viaţă pe genunchi două ore pe zi până îl dureau genunchii şi Domnul i-a răspuns după doi ani. Cred că azi 12 ianuarie 2012 e timpul ca şi eu să încep să mă rog pentru ceva asemănător. Mamă de când ai plecat dumneata am rămas cam singur şi cu cât privesc mai mult în mine şi cu cât îmi citesc puţinele file de manuscris arab al propriei vieţi cu atât constat că ceea ce oamenii numesc viaţa mea este o tragedie în toată regula cu început, cuprins şi încheiere, o tragedie ca toate tragediile lipsind din ea doar elementul compoziţional al damnării, agonia şi mântuirea întrepătrându-se precum cea mai profundă penumbră şi şi cea mai curată lumina într-un portret rembrandtian; cred că şi numai după asta pot cunoaşte că sufăr. Sufăr azi, pentru că am suferit ieri, iar ieri am suferit pentru că am suferit tot timpul – de aceea mă cheamă Felix. Dacă mi-aş întâlni viaţa într-o carte aş închide cartea şi suferinţa s-ar îndepărta de la mine, însă nu mă pot închide pe mine însumi şi să mă pun în raftul bibliotecii până la sfârşitul timpului. În rest până acum sunt un gândac pus de Dumnezeu într-un insectar fixat cu un ac ce îi trece prin cap. Ca şi Borges orbul, sunt nimeni, dar Borges nu s-a rugat. Dacă ai nevoie de un sfânt care să te vindece fii tu sfântul acela şi doboară-l pe Christos din cer ca altă dată Iacov şi adu-l pe pământ să vină să te vindece. Doar când mă rog nebunia sfântă a creştinismului îmi dă speranţă, pe care n-aş putea obţine-o altfel. Uite o poveste. Mămico, azi am făcut nişte spaghetti, - a doua tură, la ora doişpe noaptea, după reţeta ta amestecată cu a lui Clemenza - care efectiv te duc în altă dimensiune, în timp ce mâncam simţeam că doar dacă mi-aş lărgi ochii mai mari aş putea vedea dincolo de culorile accesibile omului. Astăzi te-aş fi uimit cu gătitul meu, Mamă. Italienii au restaurantele şi familiile, englezii maşinile şi vapoarele, americanii afacerile iar noi românii avem agricultura, pământul – în plan uman cât şi cultural. Suntem un popor de ţărani ca şi armenii, de agricultori după cum spunea William Saroyan şi ne va fi cu mult mai bine atât material cât şi sufleteşte atunci când vom înţelege aceasta, iar în privinţa aceasta un adevărat deschizător de drumuri ai fost dumneata, Mămico, un intelectual adevărat legată cu adevărat de pământul în care s-a născut, o profesoară care a lucrat pământul cum nimeni nu l-a mai lucrat pe pământ. Pământul acesta al nostru, mama noastră, ne poate hrăni dar nu i-o cerem. Mamă, natura va dispărea dar va putea fi făcut în aşa fel încât să apară din nou. Credinţa mea a luat fiinţă din privirea Anei şi îmi amintesc când eram copil mic cum dormeai dumneata dupămasa sau seara cu o mână peste ochi fiindcă în cameră becul era aprins. Dumnezeu te-a luat ca să nu mai suferi, să nu mai trăieşti în stres şi nici să te mai chinui cu toate medicamentele acelea şi pentru că acum dumneata
Posteaza comentariu