O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
într-o carte împreună cu doamna Vetuţa şi cu tanti Mioara sau doamna Iacoboni, doar pentru că a vrut să le-o plătească foştilor colegi de serviciu pentru propria autoizolare. Pe dumneata te-a făcut profesoară de educaţie fizică şi nu mai ştiu ce, desen sau poate muzică. Doamna Vetuţa era directoare, şi voi trei aveaţi un grup. Te-ai necăjit puţin când a apărut cartea şi mi-ai spus să te răzbun când o să-mi scriu eu cărţile, ori măcar să spun adevărul, cine ştie poate o să te răzbun adică o să spun adevărul cândva dar nu e vremea acum. Oricum n-a fost prea frumos din partea lui numai pentru că era el un exponent mult prea înstrăinat în propria modernitate ca într-un suc propriu al noului realism să se pună aşa contra tuturor la serviciu acolo la şcoală şi să nu-i ierte decât pe beţivi, bineînţeles bărbaţi. Un lucru pe care mi-l spuneai era să scriu în felul lui Mark Twain, să nu-i las pe amărâţi în pace, dar eu nu ştiu, îmi place să scriu parabole nu rechizitorii. Te-o necăjit scriitorul ăla, atâta i-a fost toată compasiunea, cred că o să scriu un fax prin care o să-l propun pentru Nobel, ştiu că în secret asta şi-a dorit toată viaţa. Oricum este interesantă deosebirea între mentalităţi, Şalom Alehem a scris pentru oamenii de pe nişte uliţe evreieşit pe când eu de exemplu scriu pentru un pământ – nu ştiu de ce -, un pământ al meu care nici măcar nu e al României ci această obscură Vallys Hatzak cu Retezat cu tot, dacă aş putea, Mamă, aş face din cărţile mele nişte munţi pe care să-i adaug stâncilor şi jnepenilor muntelui meu. Cât despre mine pentru prima dată în mult timp acum când închid ochii înainte de a adormi văd Haţegul oraşul acesta numai bun pentru un Miroiu ca mine şi ca Emil profesorul care predă într-un sat şi stă într-o viitoare suburbie; îl văd de parcă m-aş uita la o carte poştală, cu podul cu liceul şi cu porumbeii care fac ture între acoperişul Sălii Mari şi râu; e frumos pentru că e cea mai mică păpuşică din matrioşcă, e punctul ultim al urbanismului, cel mai mic fel de oraş. În Haţeg pot locui foarte bine cei care vor să părăsească lumea civilizată însă n-au curaj să meargă să stea la mănăstire. În plus, ocările localnicilor şi oamenilor de rău şi de bine sunt foarte atente cu moravurile şi viaţa oricui. Însă ţie ţi-ar fi plăcut Butoiaşul vrăjit al lui Malamud, de fapt cred că ai şi citit, ţi-ar fi plăcut-o în întregime, deşi ca şi mine şi dumneata eşti o pietricică din această ţărână care suntem noi toţi oamenii care au răsărit şi s-au prăbuşit în pământ aici unul după altul ca inelele în lemnul arborilor de deasupra Streiului nostru, Streium Nostrum. după atâtea cărţi îmi simt sufletul atât de real încât simt că aş putea ieşi din mine fără să mă mai întorc niciodată şi când să mă întorc trupul meu să altceva ori poate un stei din munte adus până-n vale de frunţile zimbrilor, dar chiar şi pe pământul acesta al nostru suntem doar chiriaşi şi chiar şi Retezatul deşi a rămas acelaşi a avut mai multe nume de-a lungul timpului chiar dacă să zicem legendele oamenilor de ştiinţă au dreptate măcar în privinţa asta şi au existat oameni să vadă cum a fost retezat muntele de gheţarul tăios ca un fulger. Şi eu i-am spus îngerului în cuvinte de tuş: -Sunt un cărăbuş cu spinarea spartă Încercând să se agaţe de o rază de lumină. Sufletul meu e un copil înlăcrimat Zâmbind. Cred în tine. Cred în mesteacănul de lumină, crescut pe mormântul în care aş vrea să intru şi eu, dacă s-ar putea. Am văzut o fotografie cu un trandafir, un trandafir anume. Este frumos, tulburător. Petalele sunt răsfrânte ca nişte ghimpi, ca niste spini. O arhitectură a ghimpilor realizată în petale Nişte petale curbate, tăioase. Dacă încerci să-i săruţi petalele
Posteaza comentariu