O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
mâna ca-n copilărie. Mamă, dumneata dacă ai mai fi aici jos m-ai săruta. În adolescenţă a fst cu totul altfel. În vacanţe stăteam până la 4 şi jumătate dimineaţa de prindeam şi reluarea la Nano, iar apoi ieşeam să merg noaptea pe stradă ca Emil Cioran tânăr la Sibiu până se lumina de zi şi oraşul şi roata dealurilor împădurite din jur se umpleau de ceaţă; băieţii ăia mă distruseseră, îmi năruiseră şi demolaseră sufletul cu totul. Diavolul există, nu e doar o legendă, iar eu după doi ani de stat cu băieţii ăia ajunsesem de stăteam treaz în fiecare noapte când eram acasă să citesc, să mă uit la reluări şi să ies singur pe stradă să văd cum e noaptea-n America. Greşeala a fost că am plecat la Deva la 14 ani şi m-am înepărtat de dumneata, de sufletul meu. Aşa era pe atunci. Şi deasupra mea şi-a nopţii, spunea magică povestea, Luna e o prinţesă măiastră cu un obraz de safir negru Şi cu celălalt de chihlimbar incandescent privirea îi susură prin părul împodobit de dimante ca frunzele de mesteacăn oglindind stelele în început de noapte Luna e o prinţesă cum nu sunt fetele din lumea aceasta Dar e o femeie tristă ea cum trist e cerul de când e lumea De aceea nu poate avea ca prieten decât un suflet trist Ca mine frate sau ca tine omule ca tine suflete. Mă uit la un film de zeci de ori şi pun un cântec pe repeat o noapte întreagă. Să încerc să fac din una dintre cele două camere în care trăiesc un loc fără calculator, un loc al tăcerii şi să încerc să mă rog în locul acela şi mai ales să stau în locul acela precum Alexander Selkirk. Noaptea stă înaintea mea Şi îmi vorbeşte Îmi zâmbeşte şi-mi spune cuvinte Dar nu le înţeleg Noaptea îmi spune cuvinte Îmi vorbeşte despre zi Dar nu o înţeleg Îmi spune că se va transforma în zi. Pentru mine cel mai scurt drum către credinţă e să mă gândesc la dumneata, Mamă. Parabola şarpelui. Cu ani în urmă am fost la văzător. Mama mea a văzut întins în patul meu de adolescent un şarpe mare şi negru, imanent în fiinţa mea, umplându-mi fiinţa de rău şi demonism. Am fost la văzător. Văzătorul era mama mea. Azi noapte am fost la văzător. Am văzut un om pe care era încolăcit un şarpe uriaş gri iar omul acela dormea cu capul său pe capul mare al şarpelui. Pentru că sunt scriitor în vis am făcut o parabolă cu un om care lasă un şarpe uriaş să se încolăcească în jurul trupului său până la gât. Apoi după un timp şarpele începe să strângă. Am fost la văzător. Văzătorul eram eu. Am să merg la mănăstire, pentru că acolo îţi plăcea dumitale, dar am să încerc să fac din casa mea o mănăstire; am reuşit multe lucruri în viaţa mea – bune şi rele – cred că secretul meu o să mă ajute să reuşesc şi în acesta. Aici, în satele acestea, noi suntem oameni de pe vremea Romei Antice. Chillout 2004. Artă poetică. Stiu că trebuie să existe Femei cu fruntea împodobită de miracol Ne căutăm trecutul în ultimele gânduri Poezia ne este dăruită precum anafura Barzii mint spunând adevărul Frunţi îngreunate de feeling Meditaţie urmând legile improvizaţiei Turnuri de fildeş transformate în cochilii ale târârii în primăvara sfărâmată Lumina invadându-ne precum un cântec Nevăzute clape se risipesc sub flăcările vântului Versuri despre săruturi în parc Si despre singurătatea poetului. Artă. Ne înveşmântează toamna în Încremenit galben Mecanic vom păşi în urma Cortegiilor funerare Privindu-ne unii pe alţii Cu ochi estompaţi Înconjuraţi de lumini cosmice Ne aşezăm roată precum un Cromleh Păstrând dispariţia în mijloc Moartea ne dă târcoale Privindu-ne în ochi precum un cocoş cântând Propria mizerie îmi mângâie fruntea singură Voi împodobi bradul cu priviri inoxidabile Gândindu-mă la eternitate Doar oamenii mor La bătrâneţe îmi voi lua un ucenic Şi îl voi
Posteaza comentariu