O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
realitate şi astăzi întocmai ca Holden Caulfield cu Maurice până şi taximetristul ăla cu muzica lui de vocale guturale care a crezut noaptea târziu că mă fraiereşte la bani nu s-a descurcat decât să mă moaie ca pe un borcan de miere uitat în lerul încins de nu mi-a venit nici mie să cred şi cred că şi eu şi el în taxiul acela Logan galben ne-am gândit precum personajele lui Mihail Sebastian în mod diferit la acelaşi lucru: cât de mici şi de proşti pot să fie oamenii, - toţi oamenii -, care trăim, care au trăit vreodată şi care vor trăi vreodată, noi oamenii nu suntem prea deştepţi, iar omul acela din clasa muncitoare în mod sigur a meditat asupra aceluiaşi lucru; i-am dat ultimii mei bani cu care probabil că nu va reuşi decât să-şi cumpere o bere acră şi amară pe undeva. Privind secvenţa când Kevin merge prima dată prin New Yorkul inundat de iarnă şi Crăciun mi-am putut vedea propria copilărie distrusă acum, propriul meu suflet singur acum şi năruit, visul meu scurtcircuitat. Nu mai este nimic pentru mine, copilăria mea a murit, însă privind la comoara imaginilor acestea preţioase din copilărie un alt vis se face auzit, încet ca o şoaptă, ca un semiton spunându-mi că tot ce a fost atât de frumos poate reveni la viaţă doar dacă voi reveni şi eu la viaţă, totul depinde doar de mine; când te voi întâlni iarăşi Mămică – de voi izbuti – singurătatea mea se va risipi ca parfumul unor petale zdrobite şi voi fi iar copil. Când am venit odată acasă de la internat, în liceu, şi am făcut curăţenie am aruncat eşarfa pe care am purtat-o la sfârşitul clasei a opta. Eram atât e dezamăgit de viaţă după toată tortura la care eram supus de colegii de camera de ani de zile şi voi acasă nu ştiaţi nimic bineînţeles. Atunci am spus că arunc eşarfa şi am aruncat-o. Dumneata Mămică ai spus să n-o arunc. Era plină de însemnări de la colegi şi elevi de generală sau liceu; şi dumneata mi-ai scris pe ea; mi-ai scris "Te pup/ Mma" sau "Te iubesc/ Mma" sau "Succes/ Mma." Ai scris Mma şi nu Mama ca să nu vadă ceilalţi copii şi să-mi fie ruşine că mi-a scris mama pe eşarfă. Eram doar un copil. Mamă, de când te am pe dumneata în cer tot cerul mă iubeşte pentru că mă vede cu ochii tăi de suflet însă de acuma n-o să mai îmi lase nimeni bilete în uşă din partea ta, Mamă, poate doar Dumnezeu; tu mă îmbrăţişezi şi acum, Mamă şi toate puţinele zile câte le mai am de trăit nu sunt fiecare decât treptele scării pe care trebuie să urc spre dumneata, spre casa noastră din cer. Chiar şi dacă n-aş fi primit revelaţia aş fi spus că trebuie să existe acest Dumnezeu, pentru că noi toţi care ne-am născut vreodată fie că suntem Evrei, Greci sau Eschimoşi trebuie să avem o valoare, nu suntem doar cioburi sparte de lut, trebuie ca sufletele noastre să se unească într-un râu şi oamenii nu mor mai devreme sau mai târziu oricine află asta. Am vrut cândva să scriu un fascicul de povestiri moderne cu titlul Povestiri fără morală, dar m-am oprit pentru că aşa cum ceea ce numim morală se întâlneşte în toate istoriile de la începutul istoriei, am văzut că morala e însuşi sufletul şi deşi nu vrea s-o recunoască demodata morală e însuşi omul şi am mai văzut – borgesian – că nişte asemenea povestiri nu ar fi din această lume, ci ar fi de la iblis, nişte falsuri fără valoare, pentru că morala aceasta e nostalgia după iubirea lui Dumnezeu pentru că nimic nu e ca iubirea lui Dumnezeu şi Dumnezeu trebuie să existe pentru că trebuie să avem o valoare şi Dumnezeu există pentru că fiecare om are o valoare, oricine l-a privit pe om îndeajuns o ştie şi dumneata Mamă eşti un erou al acestor pământuri, eşti o Ecaterină Teodoroiu care în loc de arma de soldat s-a luptat ţinând în mâinile tale care au muncit toată viaţa sufletul tău plin de iubire cum nu a
Posteaza comentariu