O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
Felix and I have fourteen years and my residence is in Romania. I learn in Haţeg, at gymnasium, and I am in the last year. When somebody says NBA means Magic Johnson, Michael Jordan or Shaquel O'Neal. I can't understand how you and the other two don't miss a basket. I want that you get rid of the AIDS, for NBA, for you and for the basketball all over the World, and be the King of basketball. Yours Felix from Romania. Şi-mi amintesc de dumneata, Mamă, când ai venit cu inima strânsă la spitalul judeţean unde stătusem peste noapte, neştiind nimic de cele ce treceam eu în fiecare zi de mai mult de un an şi-mi amintesc că era chiar noiembrie şi în ziua dumitale şi bestiile îţi distruseră copilul şi copilul nu putea nici măcar să-ţi spună. Cât ai fost de necăjită şi eu tot nu puteam să-ţi spun despre lucrurile prin care mă treceau colegii mei mai mari, tinerele speranţe ale marilor profesori de la profilul real al marelui nostru liceu, cei trei băieţi care m-au strivit, cei care mi-au făcut sufletul zob ca pe un câine lovit de maşini pe autostradă. Mamă dragă, şi acum îmi mai amintesc cum am aşteptat amândoi să schimbăm trenul la Simeria şi dumneata erai surmenată şi necăjită iar eu nu-ţi spuneam nimic din tot ce ar fi trebuit să-ţi spun, iar dumneata erai atât de obosită şi de tristă şi-ţi sprijineai fruntea de bancheta din faţa noastră din sala e aşteptare a gării şi spuneai că acesta a fost cadoul pe care ţi l-am adus de ziua ta. Ca să mă exprim într-o cheie în genul Annei Frank voi spune că după cât am suferit ca un câine în el doi ani de zile unul după altul liceul meu ar trebui să-mi poarte numele, - propoziţia aceasta nu e megalomanie ci doar o hiperbolă, mai pe româneşte vreau să exprim cât de mult am suferit pentru nimic cred - cam aşa ar fi drept, este al meu nu al tuturor tocilarilor cu zece pe linie care au urmat la el care niciodată n-au ştiut că filele florilor ca şi ale cărţilor sunt nişte mătănii, iar dacă nu liceul - pentru că de învăţat n-am învăţat decât cât să pot pluti mai departe şi să pot continua să citesc cărţi -, măcar clădirea internatului, în vremurile trecute administrată de profesori beţivi şi cazând mai ales copii de mineri din Valea Jiului, elevi la şcolile profesionale ale altor licee, măcar internatul acela nenorocit ar trebui să-mi poarte numele, ori măcar prenumele meu împreună cu prenumele lui Zed, cum e şi la biserici, în cultul ortodox, de sunt toate acele biserici şi bisericuţe care au hramul cu numele lui Petru şi Pavel. Şi ştiu că Zed, Dez şi Edz – foştii mei colegi mei de la camera de internat –, - oameni fără chip şi fără nume precum oamenii care l-au jefuit pe Ibn Battuta în 1342 - s-ar distra foarte mult şi acum dacă ar citi să vadă câtă suferinţă au reuşit să aducă pentru că aşa e omul, oricine ar fi, dacă n-are măcar o urmă de Christos în sufletul său. Ei şi mai ales primul dintre ei, Zed, mi-a distrus sufletul neştiind că prin faptul că îmi distrugea sufletul de fapt şi-l distrugea pe al său şi îl ajuta pe Dumnezeu să îl repare pe al meu. Asta a fost. Cuvânt către Zed: 'Oricum Zed, deşi eu nu-l trimit, într-o zi stăpânul meu va veni după tine pentru că am uitat să-ţi spun că fac parte şi eu ca oricine dintr-o mafie, de fapt fac parte din cea mai tare mafie, mafia creştinismului, noi cei care îi nenorocim pe oameni pentru eternitate doar cu rugăciuni şi iubire. Te iubesc, Zed, întotdeauna te-am iubit şi de aceea te-am lăsat să te porţi cum vrei pentru că speram în fiecare zi că vei intra în tine însuţi şi vei face binele şi nu mă vei mai chinui, am sperat până m-ai distrus, până ai distrus sufletul unui copil creştin şi singurul motiv pentru care pot să-ţi scriu aceste cuvinte e pentru că în Dumnezeu sufletul ca şi scoarţa de copac tăiată de bricege se regenerează. Cine
Posteaza comentariu