O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
fată cu dragostea mea şi acum Dumnezeu îmi arată cum îi, dar mă rog Doamne, mă rog şi de fata aceea căreia e mai bine să nu-i spun numele pentru că am deranjat-o destul, iertaţi-mă şi Christoase te rog salvează-mă şi ajută-mă să plâng în linişte după Mama mea afară de care nu poate fi vreodată alta şi deasemenea tu Mamă, Valeria, Valy, Mama mea – ajută-mă şi tu. Cât de lipsită de minte e bătrâna aceea să creadă că cineva ar putea vrodeată să te înlocuiască Mama mea Valeria şi fiindcă veni vorba de vecina aia a fost jignită când i-a spus să mă lase-n pace, probabil că şi păianjenul e jignit când îi rupi pânza. „Şi nu critica în legătură cu nici un lucru” este comentat în Avot ca având sensul „nu considera nimic ca fiind imposibil”, cerul ca şi iadul, pedeapsa ca şi vindecarea. La pasajul acesta face referire bietul Ghimpl din povestirea lui Isaac Bashevis-Singer. Instrucţiuni. Dacă vei fi împins vreodată într-o cameră de gazare Ce trebuie să faci este să te trânteşti la pământ Să stai în genunchi cu mâinile puţin ridicate Sau una în alta şi să te rogi până ajungi în cer Asta trebuie să faci dacă vrei să nu-ţi pierzi cerul Viaţa fără sfârşit şi dacă vrei să nu-l pierzi pe D-zeu Pentru că orice altceva ai face e moarte. Mult timp m-am întrebat care să fie semnificaţia eternă a Shoahului, pe lângă prima, validă şi ea, a martiriului. Poate că povestirea „Ghimpl-netotul” explică cealaltă jumătate a Shoahului care astfel a fost pe lângă martiriu al celor curăţiţi şi sfinţiţi şi knock-out al celorlalţi, iar asta pentru noi, pentru ceilalţi oameni nu poate fi decât un dur avertisment căci nu suntem mai buni ca cei din bietul Frampol şi Apostolul a spus: „întâi iudeului, apoi grecului.” Oamenii au tendinţa să trăiască făcând abstracţie de timp. Aceasta e o perspectivă greşită, de fapt o non-perspectivă; existenţa umană implică timp, este condiţionată şi limitată până la un punct de timp. Deschidem ochii şi privim cerul deasupra pădurii şi ne închipuim inconştient că aşa vor rămâne pentru totdeauna. De fapt e deajuns să vină toamna sau iarna, să se mai facă un pas în timp ca totul să se schimbe. Motivul pentru care spun toate acestea e acela că perspectiva temporală dă sens suferinţei etice, tot aşa necunoscutul pe care îl numim Dumnezeu o transfigurează. Când mureau evreii în lagărul de la Auschwitz, pe moment totul părea ceva lipsit de sens, absurd. Probabil că până la un punct a fost ceva absurd, dar ceea ce ştiu eu e că timpul va pune toată această suferinţă în perspectivă, transformând-o în conştiinţa umanităţii în ceea ce este, un martiraj, milioane de martiraje. Peste cinci mii de ani umanitatea va privi victimele Shoahului asemeni martirilor sfâşiaţi de lei. Probabil că Biserica Romano-Catolică îi va beatifica. Tot dispreţul contemporanilor va pieri, i se va acoperi gura cu ţărână, tot aşa cum dispreţul anticilor pentru creştini a fost acoperit până la urmă cu pardoselele răcoroase ale catedralelor medievală de piatră. După cum se aplică la comunităţi, principiul acesta se aplică şi la indivizi. „Iar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.” Scrisoare din Israel. Orice sistem social bazat pe consumatori o duce rău. Societatea umană trebuie să se bazeze pe producători. Orice stat are nevoie de kibbutz-uri ori dacă nu măcar de echivalentul lor. Vis. Mama s-a întors din cer din cauza că gândurile mele o chemau şi atitudinea ei era: Mie mi-e bine acolo unde sunt. De ce să vin înapoi, să sufăr? Creştinismul pe care l-am învăţat de la dumneata Mamă a fost unul al spiritului lui Ilie, creştinismul nostru al românilor – creştinismul lui Ioan Botezătorul şi are o puternică legătură cu ciobănitul pe coclauri timp de zeci de generaţii; eu sunt la patru generaţii
Posteaza comentariu