O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
distanţă de strămoşii mei păcurari cei mai apropiaţi şi simt toate acestea şi le-am simţit toată viaţa de când m-am născut. Numele Ioan şi Ion în România este definitoriu pentru Weltanschauungul creştin românesc, până în ziua de azi dar cu mult mai mult pentru perioada de început. Prorocul Ioan Botezătorul este apostolul pământurilor româneşti cu mult mai mult decât Andrei. Vărul Domnului Christos este arhetipul spiritualităţii româneşti. Orice român îşi imaginează viaţa de credinţă adevărată după standardele lui Sânt Ion şi nu ale lui Petru precum italienii care au sacralizat familia ori Sfântului Iacob precum spaniolii care au mers să lupte şi să moară în războaie spirituale şi sfinte pe tot pământul, de aceea la noi călugării adevăraţi şi pusnicii adevăraţi sunt veneraţi de toţi, pentru că în România toţi românii - şi chiar şi ţiganii care au fost educaţi de noi de sute de ani -, toţi am vrea să fim ca ei dacă am putea. În schimb arhetipul spiritual al Israelului – arhetip încă latent dar real – este chiar Domnul Christos, Israelul e singurul pământ din lume care îl are pe Christos ca simbol şi aceasta arată cât este de binecuvântat, iar când evreii ortodocşi, hasidici şi agnostici vor deveni cu toţii evrei mesianici Israelul de lapte şi miere şi lumină amestecate. Închid ochii şi văd un Pământ creştin. Cerul îmi vorbeşte iar eu sunt în ipostaza unui Augustin născut între două lumi, prins între mecanismele de orologiu alor două ere. Tot Pământul va fi o biserică cu mult înainte de sfârşitul lui. Din copilărie am fost iertat prea uşor de mama şi de tata şi de oricine de fapt şi de aceea etica mea a rămas până azi cu sechele. Nu avem prieteni pentru că nu dăruim – nimic -, suntem singuri pentru că nu iubim, lucrul acesta l-a spus şi Gabo şi îl poate spune oricine. De când e lumea lume, şuie şi năhuie dintotdeauna nebăgaţii în seamă se bagă singuri în seamă cu orice preţ, orice i-ar costa, unii ajung şi în iad pentru că n-au putut să nu încerce să fie şi sufletele lor mici şi pitice băgate în seamă. Şi Pittiş a scris despre beteşugul acesta. Eu nu sunt dintre aceia, dar dintotdeauna piticii i-au luat în râs pe uriaşi pentru că nu puteau să nu-i observe şi pentru că erau prea mici pe lângă ei şi dintotdeauna uriaşii n-au ştiut niciodată cum îi cheamă pe pitici. Asta a fost şi viaţa ta, Mamă; eşti unul dintre uriaşii care mă ţin pe umeri. Aici unde am rămas parcă singur sunt oameni care nu contează de îs pocăiţi sau nu - îşi bat joc de oamenii săraci, flămânzi şi îndureraţi. Încerc de ani de zile să dezvolt o compasiune pentru ei, căci nu ce s-ar putea face un scriitor fără compasiune, şi tot ce pot spune e că încerc. În privinţa aceasta nici măcar lui D-zeu nu i-aş putea spune altceva. Mama mea şi toţi ai ei – şi de fapt toţi sătenii - gândeau la fel. Toţi oamenii se ceartă, diferenţa e că cei mai mulţi întotdeauna se împacă. And this made all the difference. Scrisul e magic. „Simeon fiul lui a spus, 'Toate zilele mele am crescut printre înţelepţi şi nu am găsit nimic mai bun pentru om decât tăcerea; nu a învăţa ci a face este lucrul major; şi oricine înmulţeşte cuvintele cauzează păcat.'” „...nu am găsit nimic mai bun pentru om decât tăcerea”. Tăcerea – împreună cu adevărul învăţăturii face ca omul să aibă cuvinte de plumb – însă nu e nevoie să ne bucurăm prea mult de asta – pentru că Revelaţia este acea greutate de plumb prin care se zideşte şi se rezideşte toată construcţia. De asta putem să ne bucurăm căci va veni ziua când şi templul sufletelor noastre va fi gata. Am dus o viaţă de gunoi aproape toată viaţa şi nu trebuia să fiu aşa ceva, trebuia să fiu un băiat pur şi simplu, băiatul tău – iar eu am ales să fiu viitor artist, apoi
Posteaza comentariu