O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
ştiam că în curând se va închide. Mă uitam tot în sus vertical şi nu vedeam decât cerul şi am trecut pe sub poartă văzând-o şi văzân crucea argintie din mijlocul porţii când am intrat trecând pe deasupra capului meu şi atunci am ştiut că am intrat şi că toate grijile mele s-au sfârşit. Şi acum tu eşti o sărutare din vremea când timp nu exista pentru că toate păsările frumoase pleacă toamna, doar îngerii pleacă în orice timp din an sosind uneori toamna şi plecând după mijlocul verii. Pentru că până la urmă ştim fiecare când ne vine rândul că cele mai sărate lacrimi sunt cele pe care le plângi singur dinainte să mă nasc ai fost o Mamă mâhnită până când sufletul ţi s-a stins ca flacăra unei lumânări singură spre miez de noapte la spital şi mâhnirea ta e a mea. Doar Dumnezeu a putut să te fabrice, Mamă. Şi acum tu eşti o sărutare din vremea când timp nu exista pentru că universul e o scriere cifrată, neînţeleasă şi plină de semnificaţii, un o tăbliţă în cuneiforme ori un text Braille scris cu stele şi în palmele mele Dumnezeu a scris cu linii numele tău. Îmi pare rău că în anii din urmă n-am mai putut să călătorim, îmi pare rău că n-ai văzut niciodată Neapolele cum zicea Nori, Parisul – l-ai fi văzut ca domnişoara Gena Necşulescu -, Israelul, dacă te-aş mai avea aici şi dacă sănătatea ţi-ar fi permis aş fi mers cu dumneata oriunde. Ca şi pentru Creştinul al lui Bunyan moartea ta a fost o victorie, ai scăpat de ce e aici şi ai ajuns dincolo de Râu la porţile cerului unde ai fost primită de însuşi Christos şi acum faţa ta oglindeşte Chipul lui D-zeu şi mai mult de atât nu se poate spune. Tot stând şi gândindu-mă asemeni unui om de piatră mă gândesc că noi fiecare om suntem asemeni unui fir de păpădie, galbenă şi oarbă azi, risipită în invizibil într-o mie de unghiuri diferite mâine. Şi eu sunt una din aceste păpădii deja cu globul alb înlăcrimat de cer aşteptându-şi dezintegrarea, aşteptând suflarea buzelor vântului ori suflarea buzelor de copil curat care este Dumnezeu al cărui cuvânt mă cheamă iarăşi în nevăzut şi asemeni întregului Orient după ce am venit de unde am plecat aştept să mă întorc de unde am venit ca un nexus prăbuşindu-se în sine însuşi, precum circuitul râurilor şi al lacrimilor lumea izvorăşte din Sine pentru a se întoarce în Sine, asemeni destinului, iar acest Sine nu l-a văzut nimeni niciodată afară de Isa, făcătorul de miracole, iar noi suntem doar oglindirile în lacrimile plânse de Dumnezeu căzute şi presărate în constelaţii ca boabe de rouă sub forma întregului univers şi dumneata ai suferit atât de mult, Mamă, aproape la fel de mult cât Dumnezeu, toate lacrimile tale de ar fi fost aruncate de o mână divină în spaţiu s-ar fi răsfirat ca o păpădie suflată de vânt şi pe cer ar fi apărut o nouă galaxie. Am patru litere săpate în palme, două litere care se repetă în fiecare palmă, câte un M şi un A; toată viaţa le voi avea şi în cer le voi avea, în mâinile mele Dumnezeu a scris când ceea ce numim timp era doar un vis: M*A*M*A, Dumnezeu a săpat numele tău în palmele mele pentru totdeauna, şi în cer pentru totdeauna voi avea scris în mâini numele tău, Mamă. Mamă astăzi tu eşti Isus şi eu sunt Johnny Cash, un biet bătrân distrus, iar lucrurile astea acum sunt adevărate şi la propriu, acum tu în cer eşti o Isusă în vreme ce eu aici nesigur pe pământ sunt un nenorocit. Te-am rănit mult Mamă cât te-am avut acum a sosit timpul să mă rănesc doar pe mine. Sunt un nenorocit, sufleteşte, chiar şi dintre oamenii pe care îi citesc puţini îi mai simt prieteni. Sincer să fiu nu simt că mai am cu adevărat nici de aceia deşi multă lume mă iubeşte. Este pentru că simt că tot ce am avut vreodată ai fost dumneata Mamă, iar acum din 21 iulie 2011 nu mai am nimic din
Posteaza comentariu