O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
tot ce am avut vreodată, sunt un vagabond, sunt un homeless, sunt cel mai sărac şi mai amărât om de pe pământ, un cerşetor – îi cerşesc Dumnezeului meu încă o pagină şi încă o pagină în fiecare zi doar ca să simt că îţi vorbesc. Dacă Hurt al lui Johnny Cash ar fi durat trei ore la aceeaşi intensitate ar fi fost cel mai bun film din istorie. Cei mai mulţi artişti îşi împrăştie sufletul în bucăţele precum cioburile unui geam. Nevoia de unitate, de ceva mai mult decât unitate, oneness – ca în The Oneness Choir. Iar eu de acum dacă voi fi un scriitor nu voi fi ca majoritatea scriitorilor, voi folosi metoda alfredojamesalpaciniană de producere a artei. De exemplu de Niro e de nerecunoscut de la un film la altul, pe când când mă uit la un film cu Al Pacino aproape că nici nu mă interesează personajele pe care le reprezintă cât mă interesează să-l văd pe el, mai precis nu pe el – ci lumea lui, existenţială, ontologică şi sufletească; este self-absorbed art. Sunt puţini artiştii de felul acesta, Natalia Bodnarchuk în Solaris a fost astfel, ea şi pelicula fuzionau până la indistinctibilitate. Borges a fost un mare precursor în privinţa asta şi ca şi mărturisitorii gulagului care au pus creionul pe hârtie, autorul îşi devine propriul personaj scris cu mâna destinului de adevăr. Iar opera lui Robert de Niro e o expoziţie de tablouri diferite pe când în acest sens creaţia lui Pacino e o saga complexă cât o Mahabharată încă fără sfârşit a sufletului, iar felul ăsta dur şi sublim precum Islanda de a înţelege arta Al Pacino l-a meşterit încă e când era doar un vagabond. Ca altă dată Piet Mondrian, i-aş putea spune unui teoretician al literaturii că nu vreau să fac un discurs, încerc să fac ceva viu, un text viu care să-şi amintească şi să vorbească atunci când eu nu voi mai vorbi decât în zbuciumul de vânt. Cu limitele de rigoare şi păstrând proporţiile voi fi un povestaş cam în felul în care este Al Pacino în meseria sa. Mamă, plânsul meu după tine mi-a adus lumină, pentru că tu eşti în lumină, îmi aduce lumină din mâinile tale fir cu fir din covorul acesta care e viaţa mea după dezastru pe care numai dumneata şi Cel Căruia Acum Dumneata Îi Vezi Chipurile mă împuteriţi să o pot duce, deşi dacă ar fi după mine eu aş pleca acum de aici, aş veni acum la tine. Ajută-mă Doamne să mă pregătesc de călătorie, asta e ultima mea rugăciune, nu cred că va mai fi vreo alta. Sufletul meu e discul COLUMBIA STEREO Johnny Cash at San Quentin CS 9827 cu sticla spartă şi pe alocuri căzută, când primesc ce merit sufăr şi când primesc ce nu merit sufăr şi nu te-am meritat, mamă, doamnă Alving, şi poate de aceea a murit Christos ca să moară împreună cu noi cu toţi; şi eu îmi simt ziua, se apropie ca un pelerin de-al lui Bunyan, voi muri şi nu-şi va mai aduce aminte nimeni chipul meu poate doar vreo fată, vreo femeie încă tânără pe care lumea şi liderii şi credincioşii bisericii încă nu a învăţat-o că morţii trebuie uitaţi. Te-am rănit mult, Mamă, şi eu am fost stăpân de sclavi, abject, precum personajele lui William Faulkner, dintotdeauna locul nostru se afla nu lângă Galbena ci lângă Mississippi, Sudul e în mine, ori a fost cel puţin acum sunt altceva o chitară dezacordată pe care nu ştie nimeni s-o facă să sune corect d-apoi să o facă să cânte, sunt o chitară în mâinile cuiva, un instrument muzical în mâinile meşteşugarului şi la mine ori se vor cânta psalmi ori voi sfârşi zdrobit pe scenă într-un moment de nebunie muzicală. Viaţa este foarte fragilă în mine, şi eu fac parte din familia Glass a lui Fran şi a fraţilor ei şi eu sunt dintre oamenii cu capete de ou, ce să fac nu putem fi toţi deştepţi şi nu putem avea toţi minte cum ai avut dumneata şi cum ai, Mamă. Şi simbolul care te reprezintă pe dumneata şi familia
Posteaza comentariu