O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
slavei unui nor de abjecţie orice ar fi făcut, în orice ceas al zilei, parcă pierdută pentru eternitate în ea însăşi, singură în propriile simţuri, o suferinţă a plăcerii al cărei izvor era plăcerea şi singură raţiune de a trăi era ceea ce primea de la toţi bărbaţii pe care îi întâlnea. Într-un mod pervers unii oameni o priveau chiar cu admiraţie, exrimându-şi cu un râs vulgar ca ei să fie următorii în timp ce stăteau în vreo speluncă ieftină la o bere acră la halbă. Era frumuseţea şi plăcerea Petroşaniului, o bijuterie căzută pe trotuar la picioarele trecătorilor în bălţile curate de pe asfalt. Cu multă vreme în urmă veniseră aici în judeţ de la Satu Mare, cumpărând un apartament într-unul din blocurile turn cu magazine la parter de lângă gară în Petroşani. Dl. Târlă îşi găsi un serviciu de funcţionar la birourile minei Lonea şi viaţa ar fi trebuit să-şi urmeze cursul. Au crezut chiar că sunt fericiţi iarăşi pentru câtăva vreme până când trimis de un coleg de muncă să aducă o mătură dl. Târlă îşi găsi soţia într-una din debaralele de la etajul întâi ale minei, aproape dezbrăcată, printre pline găleţi de apă sau de gunoi în care se aflau cârpe ori făraşe, printre mături strânse grămadă, mopuri, cutii de carton aşezate unele peste altele pline cu ziare, maşini de scris uriaşe şi antice, la lumina pătratului minuscul al unei ferestre potrivită pentru o celulă cu geamul spart şi umplut pe jumătate cu placaj înnegrit şi pătruns de picurii de ploaie, printre cuiere pline cu paltoane jilave, sticle pline de urină, pălării desfundate, haine albastre sau gri de miner decolorate de vreme, bluze vechi demodate ce aparţinuseră unor funcţionari care acum erau demult pensionaţi, călcând pe pachete tercite de ţigări, pe cioburi, împiedicându-se în semiîntuneric de căşti cu lămpaş de subteran, clarinete negre şi acordeoane sparte, de sticluţe goale de votcă de plastic şi şi de sticlă, pe podeaua presărată de excremente uscate de şobolani şi udă lângă unul din pereţi datorită unei ţevi de fier ruginit din instalaţia de apă a clădirii care picura, împreună cu un funcţionar de rang inferior, un individ sordid în stare de ebrietate, iar în timp ce-şi privea îngrozit soţia ea nu făcea decât să-l privească la rândul ei cu privirea ei care îl făcuse să o dorească atât, cu ochii ei uriaşi, fascinaţi, verzi, hipnotici, de pisică sălbatică, imenşi, mai mari parcă de patru ori decât ochii de femeie, cu privirea ei de animal, materializare a vrăjii misterioase ce se afla asupra lor, păzindu-i asemeni unui călău ori asemeni unui djinn încruntat cu un iatagan divin în mână din O Mie Şi Una De Nopţi, manifestare a unei pedepse ori a unui test, Raluca se uita la el cu ochi şi buze de duh păgân, fericită în abjecţie aruncându-i serotonina unei căutături insuficient desprinse din subsolurile propriului ei trup încărcat de sarcini electrice, ochii ei prizonieri între două cosmosuri, captivă în cătuşele mângâierilor şi iubirilor ei neindividuate, îmbrăcată într-o haină neagră asemeni unei preotse a lui Saturn, aruncându-i un zâmbet de credinţă şi abejcţie cu o privire infinită, zăbovindă, imprimată asemeni unei sirene a mării în pelicula de film neorealist italian a vieţii sale, privirea ei de iele supranaturală pregătită să-şi ia zborul însă încă agăţată cu unghiile ei lungi de pământeanul pe care îl devora, scorpie nesăturată încă de trupul de om. După ce o iertă iar şi pe urmă o găsi de multe alte ori ascunsă pe oriunde încăpeau doi oameni, în birouri cu broasca defectă, în garajele de tablă din spatele blocului, în holul apartamentului de vizavi, în taxiuri închiriate, în toaletele infecte ale trenului personal Simeria-Lupeni, pe scena Teatrului din centru adormită la ora cinci dimineaţa,
Posteaza comentariu