O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
pictat decât altarul; şi părintele Ioasaf, proroc cu glas de Duh Sfânt şi cu privire de copil, în mănăstirea pe lângă care trecea un pârâu muntenesc, cu arhondaricul plin de oameni evlavioşi şi necăjiţi, cu biserica veche din incintă ridicată de Mircea cel Bătrân. Cum stătea pe pernă în genunchi în biserică toată slujba, cum stătea şi aştepta în rând cu târgoveţii şi orăşenii veniţi din toată ţara, de la Braşov, de la Bucureşti, de la Bacău în rând la ghereta deasupra căruia scria: „Celor ce vin, pace/ Celor ce pleacă binecuvântare/ Celor ce rămân, bucurie”, cum stătea toată ziua în curtea mănăstirii sau în biserică, cum povestea cu unii din oamenii necăjiţi care veneau, cum îl dusese şi pe băiat şi se rugaseră ca răul să fie îndepărtat, cum cumpărau vara fructe de la ţărani la poartă, cum îi ponegreau vrăjitoarele pe călugări la oamenii ce voiau să intre în mănăstire, cerul în care soarele strălucea ca un ochi de ou fript dimineaţa înainte să mergi la şcoală, pârâiaşul dintre mănăstire şi arhondaric, bolborosind într-o limbă moartă, pricesnele care îi alinau sufletul sfâşiat, şi speranţa în Dumnezeu, în Dumnezeul românilor şi speranţa ei de mamă. Toată suferinţa, a îmbolnăvit-o, dorinţa ei de a-l vedea pe nemernic, singurul ei copil adevărat, au biruit în lupta ei îndârjită îndurarea lui Dumnezeu, după ce i-au vizitat multe alte necazuri de parcă suferinţa şi necazul cel mare al Apocalipsei Sfântului Apostol Ioan se mutase la ei în casă pentru cine ştie câtă vreme. Au câştigat în cele din urmă, nemernicul de copil nu putuse face faţă rugăciunilor ei fără sfârşit asemeni nenumăratelor reflexii în lentilele cerurilor ale tuturor acestor mănăstiri în care primise ajutor, cu preoţii, călugării şi credincioşii lor, cu arabescurile inexplicabile ale traiectoriilor şi drumurilor neînţelese ale vieţilor lor. A câştigat, făcându-i totodată Măriei Sale o sumedenie de promisiuni. Iar după ce a câştigat şi nemernicul a fost incendiat de atingerea unei mâini din cer, după ce nemernicul s-a întors lăsându-şi în urmă necazurile şi redevenind credincios mama asta sfântă cum nu mai sunt altele a început să se răcească devenind ce nu era şi nu fusese niciodată; fără credinţă, fără rugăciune, fără biserică, fără Evanghelie, fără Scriptură, doare cu Dumnezeu, tainic. Mama a câştigat în lupta ei cu Dumnezeu şi copilul ei s-a întors, mama l-a înduplecat pe Dumnezeu, dar totodată mama l-a păcălit pe Dumnezeu, cum credea el, l-a înşelat, preacinstit părinte Ieremia, îi spusei înlăcrimatului proroc cu ochi incandescenţi ca ai lui Nicolaevici Tolstoi, dar eu cred în ignoranţa mea de suflet neîncercat că de Dumnezeu nu i-ar fi răspuns şi băiatul i-ar fi murit în droguri, odată cu doliul ar fi îmbrăcat şi pietatea pentru toată viaţa, de asta vreau să te-ntreb Sfinte Ieremia. – Un text despre dumneata Mamă pe care l-am scris în Ianuarie, Februarie anul acesta. Dar dumneata eşti îngerul şi acum eşti lângă Dumnezeu. Ascultă-mă, Mamă. O inimă sfărâmată e simbolul acestui copil rău. Eu sunt Gabriel, câinele lui Gabi. E adevărat sunt un căţel şi de obicei nu pot decât să latru, să muşc şi să dau din coadă dar uneori când dorm în vis pot să şi vorbesc. Eu sunt un căţel ca oricare, mama lui Gabi spune că sunt prea jucăuş, zice că nu sunt un câine serios. E adevărat, însă în schimb stăpânul meu e mult prea serios pentru vârsta lui, e atât de serios şi sobru cum cred că aş fi eu dacă nu s-ar mai da Chappi la magazin vreo patru luni; patru luni e o perioadă foarte îndelungată pentru un biet căţel. Stăpânul meu e un băieţel cu părul blond arămiu, cu ochii nisipii şi care se poartă foarte bine cu mine dar totodată are ceva în sufletul lui, o tristeţe covârşitoare uneori
Posteaza comentariu