O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
când îl privesc simt ceva ca şi cum stăpânul meu e cel mai trist băieţel pe care l-am văzut vreodată. Câteodată parcă are o expresie dură pe chip, ca şi cum lumea aceasta nu are taine pentru el şi ca şi cum lumea aceasta e un vis rău. Parcă ar privi lumea aceasta cu ochi de filozof bătrân supărat pe ea. Ca şi cum are un secret care îl macină, taina unei tragedii care a venit peste el şi l-a năruit, ceva rău, mult prea rău pentru a-i putea face faţă de unul singur, ceva de care trebuie să fie salvat, cum am fost salvat eu când cineva voia să mă arunce în râu. E un băiat bun Gabi, dar e un copil rău. Fumează. Înjură. Bea din esenţele de rom ale lu’ maică-sa. Nu învaţă. Uneori se bate. Joacă ţic pe bani. Fură bani din casă. La lecţia de desen o colegă l-a desenat sub chip de extraterestru rău şi toţi zic “-Gabi e un copil rău.” Dar doar eu ştiu că o inimă sfărâmată e simbolul acesti copil rău, stăpânul meu. Da, Gabi e un copil rău, dar totuşi e băiat bun şi vă rog să mă credeţi că nu spun asta din pricină că e stăpânul meu. Numai eu îl ştiu cu adevărat pe Gabi, de aceea am zis că e băiat bun Gabi. Când e singur şi sunt doar eu prin preajmă atunci Gabi e cu adevărat el însuşi. Atunci îmi vorbeşte şi îmi spune lucruri pe care nu le înţeleg, mă ţine strâns cu faţa plină de lacrimi şi din tot ce spune nu înţeleg decât: “-Gabriel, fratele meu bun.” Asta spune: “-Gabriel, fratele meu bun.” Şi uneori mergem în pădure şi acolo Gabriel e cu totul altul decât cum îl ştiu mama sau colegii. Stă îngenuncheat în ţărâna plină de frunze moarte şi lemnişoare a pădurii şi acolo plânge în genunchi cu fruntea sa apăsând pământul. Şi uneori vântul probabil mişcă mestecenii pădurii în jurul lui sau poate copacii singuri se mişcă şi îl înconjoară plecându-şi crengile verzi sau galbene ca să-l ocrotească. Mergem tot timpul în pădure, nu numai vara. Şi toamna, şi iarna. Iarna Gabi stă în genunchi pe zăpadă şi vorbeşte cu cineva dar nu ştiu cu cine, fiindcă nu l-am văzut niciodată. Oricum trebuie să fie cineva foarte puternic fiindcă mereu Gabi îi cere să-l ajute. Odată mi-a spus ceva Gabi, mi-a povestit de o încăpere nu prea mare cu o uşă şi o fereastră. Mi-a spus că geamurile ferestrei sunt sparte şi asta nu e bine. Dar mi-a spus că totuşi asta nu ar conta prea mult dacă s-ar deschide ochiul mare care se află dincolo şi ar umple fereastra, şi dacă ar umple camera de lumină incandescentă ca o ceată de îngeri şi dacă retina acelui ochi mare ar fi geamuri pentru fereastra acea spartă din camera aceea mică. Stăpânul meu e doar un băieţel dar probabil că pe pământul ăsta nici o făptură nu e îndeajuns de mică pentru a fi scutită de necazuri, probabil că aşa e. De multe ori eu şi Gabi stăm împreună şi e linişte şi Gabi tace privind vreun izvor sau o buburuză care încearcă să zboare şi se vede pe el că e un om care are necazuri. Eu încerc să-l înveselesc, îl apuc cu colţii de şireturi dar de multe ori nu merge. Când e cu doar cu mine atunci Gabi e el însuşi şi atunci toate lucrurile rele pe care le face în oraş de obicei nu mai au nici o importanţă. Ca şi căţel eu sunt fericit că am un stăpân aşa bun, dar mă gândesc că e trist că nimeni altcineva nu îl ajută pe Gabi şi că nici măcar mămica şi tăticul lui nu au timp de el, iar fraţii lui vitregi mai mari sunt răi nu ştiu de ce dar ştiu că Gabi e un copilaş rău pentru că sufletul lui e un suflet năruit ca un castel de jucărie construit pe malul mării, inima lui e doar o inimă sfărâmată nu ştiu de ce. Ceva i-a distrus copilăria copilului ăstuia şi l-a sfărâmat ca pe un sfinx de nisip, ceva l-a nenorocit de mic, de când era încă prea mic pentru a se putea împotrivi. Nimeni nu-l ştie cu adevărat pe Gabi şi doar eu ştiu că o inimă
Posteaza comentariu