O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
coborât de pe un perete de biserică.; am mai visat şi pe alţii dar nu mai îmi amintesc pe cine; mergeau cu nişte motociclete. Deasemenea fiecare avea câte un monument al unui înaintaş. Şi eu aveam mormântul Anei, care însă nu avea monument. Avea ceva dar nu avea altceva, nu mai îmi amintesc. Şi fiecare cititor al Filocaliei avea în preajma lui câte un leu uriaş, blând cu cititorii şi feroce cu cei stricaţi care deasemenea umpleau oraşul pe motociclete sau pe jos. Leii erau uriaşi şi magnifici. Şi eu aveam o Filocalie şi după ce am venit din stricăciune am încercat să citesc din ea dar nu am putut să găsesc pasajul de unde citeau ceilalţi. Eu am încercat să citesc de la capitolul 10, iar ei citeau de altundeva, nu ştiam de unde. Apoi au apărut doi cititori şi au spus că trebuie să mergem mai departe şi să o luam şi pe D. – o fată, prima mea iubire - cu noi. Le-am spus să o ia ei fiindcă eu nu sunt sigur de mersul meu pe motocicletă şi ei au spus că trebuie să o iau eu după care au plecat. După ce am fost de acord să o iau pe D. am găsit pasajul în Filocalie, era capitolul 5 şi am început să citesc cu ceilalţi. Cărţile erau uriaşe şi magnifice. Da, poate că sunt Anakin Vader; sunt o piatră care a călătorit prin toate râurile, o cochilie spartă care a fost purtată de valuri prin toate mările. Îmi amintesc când eram amândoi la şcoală, dumneata profesoară iar eu elev de gimnaziu, cât de mult îmi plăcea să ascult muzică încă aproape adormit la ora şapte dimineaţa. Mamă tu eşti Fran a lui Charles Dickens, ca şi Ebenezer văd asta cu mult mai mult acum când nu mai eşti aici, prietena ta cea mai bună mi-a spus că dumneata ai fost un om care n-ai jignit niciodată pe nimeni. Cât ai lucrat la grădină mamă, locul unde te duceai să încerci să-ţi lepezi tristeţea şi să-ţi uiţi necazul ca psalmistul, bietul David, de fapt practic ai fost singura care ai lucrat la grădinile noastre, şi acum îmi amintesc cum când mergeam la ogorul de la Oraca înainte să te văd la lucru vedeam bluza dumitale lăsată pe marginea lanului de porumb. Mamă, când eram copil mic mă puneai să mănânc curu' de găină: ) pentru că semăna cu o inimă, iar eu voiam să am mai multe inimi ca-n basme şi mereu eu mâncam inima puiului sau inimile precum calul măiastru sau năzdrăvan şi pe urmă credeam că am mai multe inimi ca-n poveştile lui Petre Ispirescu şi alte poveşti ce le citisem. Mie îmi dădeai de obicei inima puiului. Mămico, acum ştiu că dacă te-aş putea auzi dumneata mi-ai spune cuvintele pe care i le-a spus în fimul Titanic cu Leonardo di Caprio Jack Rosei pe când aşteptau bărcile în apă în mijlocul Atlanticului. Acum ştiu şi eu că Titanicul e un film care nu ar trebui să se termine niciodată ca eternitatea. Pe Rose au trezit-o strigătele marinarilor din moarte, pe mine frumuseţea, frumuseţea Rosei când stătea în barcă privind cerul învelită în pătură ca într-un văl sacru. Trăiesc şi iau notiţe. Oamenii ar trebui niciodată să se desparttă și niciodată să se recăsătorescă. oNe lOvE, right? : ) Doamne, eu nu mai vreau să trăiesc pe pământ; vreau să trăiesc în cer. Neştiut orice biserică e o gară la care venim poate doar ca să plecăm ca în poemul cu pietre al lui Nichita Stănescu, marele uitat. Doar când viaţa mă aduce în sfârşit în genunchi conştientizez că în mine sufletul îmi e de mult aruncat cu fruntea în pietre înaintea Christosului categoric şi invizibil, precum leprosul şi cum ai fost şi dumneata pentru mine, Mamă, ca femeia canaaneancă. Privesc afară din suflet ca dintr-o elegie antică dincolo de uşă şi cerul se întunecă îngroşându-se parcă, arătând ca lichidul dintr-un presspapier cu un cerb de aur bombardat de stele căzătoare. Credinciosul, oricare credincios când uită de Dumnezeu se întunecă ca Mihai Eminescu ori mai degrabă ca
Posteaza comentariu