O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
bieţii oameni fără vreo credinţă de pe străzi cu buzele împietrite şi frunţile frânte, iar când i se face frică în tot întunericul acesta al lumii şi îşi aminteşte iarăşi de cei veşnici şi de zeu, primeşte lumină. Ies în faţa casei printre florile dalbe de stele ale universului şi strig asemeni lui Kevin: Hei, nu mai mi-e frică. Ştiu că orice blestemăţii ar mai cloci diavolul asupra mea, nu va avea timp să le şi facă prea mult pentru că cu viteza aştrilor pe care ne aflăm cu toţii voi trece din mâinile lumii în mâna lui Dumnezeu. Din copilărie toată viaţa m-am întrebat ce este de cealaltă parte a Retezatului; abia acuma ştiu, de cealaltă parte a Retezatului e Brâncuşi. Mămico, Christos e singurul în stare să ia imensa şi romboidala Coloană a infinitului şi să o îndoaie ca altădată lumina Nichita Stănescu şi să şi-o pună pe cap cunună a pământului şi a miliardelor de pământuri ale cerului. Asta am învăţat de la dumneata. Doar familia contează, dar cu anumite limite şi cerul e o familie din care dacă eşti om trebuie să faci parte. Arta, măcar cea adevărată, este după cum spunea tatăl meu despre o povestire, o nebunie frumoasă. Ce-i pot spune şi lui Dumnezeu dacă m-ar întreba e că tu întotdeauna m-ai înţeles sau dacă s-a întâmplat să nu mă înţelegi ai încercat să mă înţelegi până m-ai înţeles, mereu. M-ai înţeles aşa cum înţelege iubirea, înţelegând până la capăt pentru că iubeşte până la capăt. Eu cred în lacrimi. Îmi amintesc Mamă cum din pui mâncai şi dumneata abia câte o aripioară când o mâncai şi pe aceea. Viorile din Et si tu n'existais pas – disperarea neoexistenţialistă şi neantul francez, asemănător nirvanei budiste şi tristeţii pustei maghiare. Iluzii toate, tu exişti şi acum, Mamă. pentru că unii dintre cei ce au murit sunt mai vii decât suntem noi încă. Dumneata m-ai făcut, viaţa mea trebuia să fie o şansonetă şi în schimb a fost un cântec punk, nenorocit până să te cunosc pe tine, Mamă. Acum când nu te mai am te cunosc cel mai mult şi sufletul tău de aur este motorul vieţii mele. Un lucru pe care îl învăţ acum de la dumneata, mamă, e cum să ajut oameni. Ben Parvar. Evanescenţă. Ofra vorbind despre părinţii ei din vremuri trecute, acum şi trecută în cealaltă dimensiune, mama mea călătorind ca un pelerin până în cer, urmând ca şi eu să mă preschimb în ceva nevăzut. Mamă, vreau să-ţi spun ceva vesel, deşi eu sunt un om trist; mi-am făcut acuma o omletă şi mi-a ieşit pentru prima dată cum o făceai dumneata, aproape de fapt, mi-a ieşit aproape întreagă, am reuşit s-o pliez şi a ieşit pufoasă deşi am făcut-o cu brânză. A ieşit pentru că am făcut cum mi-ai spus dumneata, să nu o rup cu furculiţa ci să-i ridic marginile. Îmi pare rău că nici măcar nu m-am gândit să încerc să învăţ să gătesc. E atât de uşor şi mi-ar fi plăcut atât de mult. Am pierdut ceva atât de frumos ce nu voi mai avea niciodată, doar dacă e adevărat ce spune Joni Eareckson Tada şi eu şi cu dumneata vom pregăti sarmale şi omlete pufoase în cer. Acum fotografia dumitale s-a transformat într-o icoană alb-negru asemeni unei gravuri în acvaforte făcute de Andrei Rubliov cu mijloacele tehnice ale lui Félix Nadar folosind ca ochi magic al aparatului de fotografiat Ochiul lui Dumnezeu şi chipul tău e scris în stele şi acum ştiu şi eu în sfârşit că iubirea nu înseamnă vorbe mari ci iubirea înseamnă ce scrii cu degetul pe geamul ferestrei când s-a aburit de lacrimi sau de ploaie. Vreau să-ţi spun ceva drăguţ, aici în chilia asta de la Colţ unde m-a adus providenţa, unde am învăţat că plăcerea iroseşte şi surpă duhul omului, în vreme ce nevoinţa îl agoniseşte şi-l zideşte şi de fapt cred că mănăstirea e singurul loc de pe Pământ, cu excepţia poate a Zidului de Apus, unde chiar
Posteaza comentariu