O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
că nu te poţi plictisi sufocat ca într-un sărut de atâta bucurie şi tăcere îmbibate de lacrimi şi zbicite de sare. Ca sectant, mănăstirea este iubirea mea interzisă, lucrul sălbatic, lucrul nebunesc cum au fost şi celelalte, ale lui Feodor Mihailovici şi Lev Nicolaevici. Călugării spun că cei care se duc în cer se roagă pentru că rugăciunea ţine de o altă dimensiune a existenţei. În cer toţi se roagă, îngeri sau oameni şi Christos care e singurul care putea să-şi amintească cerul se ruga mereu; şi Dumnezeu se roagă deşi lucrul acesta e poate imposibil de înţeles. A River Runs Through It. Dacă o să merg vreodată în America, în Montana o să mă duc, locul în care şi dumneata ai fi ales să mergi şi de aceea de voi merge voi spune ca irlandezul din Braveheart că Montana e a mea. Dar totuşi cred că nu voi merge să văd Montana decât ca dumneata când voi merge să văd Montana din ceruri şi Turnul Eiffel de aur lichid, şi ca şi dumneata voi rămâne în locurile acestea ale noastre până voi fi băgat în pământ ca o grăunţă, iar dumneata ai plecat de tânără şi de acum vei fi tânără pentru totdeauna, m-am întâlnit cu doamna contabilă de la liceu care mereu mă confunda cu Ştefan şi după ce am vorbit de dumneata când ne-am despărţit mi-a spus: -Păcat! Când îmi va veni ziua voi intra şi eu în pământul acesta pentru a deveni pământul acesta umil şi pentru a redeveni iarăşi suflet, acolo vom fi fericiţi cei care vom fi şi la toţi ne va clocoti sufletul în priviri precum oţelul lichid al scriiitorilor comunişti din anii '60. Mă simt ca Anthony Quinn rupt plângând în nisip pe malul mării acoperit de ideogramele valurilor şi mă simt de parcă citesc o carte de parcă toată viaţa mea este o carte în care m-am împotmolit ca pe o tablă de go şi nici măcar nu mai ştiu la ce mă gândesc, sunt ca o fântână adâncă şi întunecată oglindind chipul tristeţii, cât despre mine ştiu acum că trebuie să zâmbesc altfel voi muri. Aici în camera cu oratoriu într-adevăr mă simt ca un prinţ, nu mi-aş fi închipuit că poţi fi atât de fericit într-o mănăstire; şi când Soarele care aici la munte e mult mai aproape îşi vâră capul blond pe fereastra de termopan a chiliei, o fereastră cu trei despărţituri şi o singură deschizătură îmbrăcându-mă în pulbere de aur ca pe filozoful în meditaţie al lui Rembrandt şi aici mă simt ca într-un palat precum Perpetua. Sunt pământ aici unde totul dintotdeauna a fost ca în „Eight Below” – „-25˚”, unul din filmele dumitale: hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on hold on
Posteaza comentariu