O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
spirite în seara de Ajun, iar bătrânul după aceea începe să sărbătorească Crăciunul şi devine un om bun şi drept. Povestea era foarte frumoasă, însă băieţelul adormi chiar când bunica termina povestea şi dormi, şi dormi până când mami îl trezi, dându-i o sărutare şi chemându-l la brad să cerceteze împreună cadourile. Bucuros că are voie să se uite la cadouri, fugi cu mami repede la brad şi se aşeză în genunchi între cutii. După ce deschide toate cadourile împreună cu ea, zâmbind, scotea sunete de surpriză la fiecare cadou, băieţelul văzu şi un plic. Îşi văzu numele pe plic, era singurul lucru pe care putea să-l citească, iar când îl deschide văzu că nu era înăuntru decât o poză cu tatăl său, făcută pe marginea sondei, cu marea vălurită în spate şi pe spatele pozei era desenată o inimă cu un creion colorat şi haşurată cu roşu. Privind plicul mai atent văzu pe o parte două bucăţi de hârtie colorată, foarte frumoase. Prima era cu un băieţel care îşi deschidea cadourile sub brăduţ, iar o doua era cu acelaşi copilaş privind de la fereastră o stea foarte strălucitoare. Privi timbrele, văzu faţa captivată a copilului în faţa cutiei cu cadouri care pentru el reprezentau mai mult decât toate comorile de aur şi argint ale pământului, şi uimirea copilului care se ridicase din pătuţ şi privea steaua aceea mare şi albă de pe cerul nopţii. Erau atâtea lucruri; si atât de greu de numit. Nu ştia prea bine ce se petrece, însă sufletul lui pur şi mintea sa neîncercată simţi ceva neobişnuit, ca o aripă a miracolului care pluteşte peste el, izvorâtă din scrisoarea tatălui său, din bucăţelele acelea de hârtie desenată şi colorată frumos, din inima desenată de tatăl său sau poate de altundeva şi acum simţea că dragostea putea să umple distanţele până departe, până în mijlocul mării unde ostenit, tatăl său se gândea la el şi poate face şi drumul înapoi de la tati la el. Era atât de adâncit în sentimente, încât nici nu auzi că nişte prichindei ca şi el intrară pe uşă şi începură să cânte privind la bradul mare şi încărcat de beculeţe şi de globuri albe care arătau de parcă nişte stele ar fi coborât din cer şi s-ar fi aşezat în brad, luându-şi locul printre bomboanele şi portocalele agăţate de ramuri. După câte înţeleg eu frumuseţea clasicismului, via Horaţiu, este frumuseţea unităţii de simţire, orice ar însemna ea. Îmi ţin mâinile împreunate în tăcere Deschizându-le ca pe o carte a Ta. Oamenii orbi nu văd pământul decât în lumina viselor sau în amintiri. Am spus odată la o biserică de mănăstire că cel mai frumos D-zeu e cel înlăcrimat. Totodată mă gândesc că cel mai frumos D-zeu e şi cel care zâmbeşte, şi cel care e un D-zeu plin de zâmbet ca un om, ca un băiat, ca o fată care se bucură. Dacă vrei să-L iubeşti pe D-zeu trebuie să suferi, dacă vrei să suferi trebuie să iubeşti.' Acesta este textul învăţăturii preotului Ioan pentru Ioan, băieţelul său. "Sometimes I feel like a motherless child/ Sometimes I feel like a motherless child/ Sometimes I feel like a motherless child/ Far away from home. " – aceasta e învăţătura ce am primit-o eu. întotdeauna prietenii au fost ca personajele lui Oscar Wilde, iar dumneata Mamă chiar ai fost în lumea aceasta ca florarul Hans cu mult mai mult ca mine, asta e povestea Prieteniei – suntem prieteni cu prietenii tot anul cu excepţia sărbătorilor de iarnă şi a momentelor când ai cu adevărat nevoie, aproape, dar în toate întrebările sunt inutile pe veci fiindcă într-adevăr totul este destin cum am crezut eu în copilărie, pe când mai credeam încă şi în Prietenie ca în Dumnezeu. Cerul către hominid. Dacă prinzi un pui de vultur Ce trebuie sa faci tu e sa-i tai aripile Şi sa-l laşi sa ţi se târască la picioare Trebuie sa-l laşi sa se tarască Şi
Posteaza comentariu