O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
lumini delicate şi eşti recunoscător pentru toată frumuseţea aceasta care îţi este dăruită. Văzând că îi e tot mai greu să înainteze, pajul se opri şi se aşeză pe un copac doborât la pămănt. Nu după mult timp, soarele asfinţi şi se făcu noapte. Putea vedea tot cerul acoperit de stele prin crengile transparente ale copacilor de ametist şi vedea cum stelele se reflectau în zăpadă îngheţată care sclipea pe rămurele. Deşi era noapte, pădurea era luminoasă asemeni unui sipet plin de diamante, fiecare copac pâlpâind slab în zăpadă. Era atât de frumos, încât ziua următoare când se întâlni cu Lupii de Cenuşă, iar aceştia veniră gata să-l sfâşie, dar – în momentul când făcură cerc în jurul, său – văzură cum din palma întinsă a pajului răsare un lăstar mititel, care devine apoi o tulpiniţă mai mare ce apoi dă frunze şi care mai apoi înfloreşte cu nişte flori mari şi foarte frumoase. Era un crin. În momentul în care Lupii de Cenuşă spuseră: “ Nu e decât o floare, haideţi băieţi”, pajul îşi dădu seama că nu îi mai e frică de lupii aceştia răi de care nu putea decât să-ţi fie milă şi petalele florii se schimbară pe dată în flăcări albe care se reflectau în ochii Lupilor de Cenuşă, umplându-i de teamă. După ce rămase singur băiatul sădi floarea în pământul pădurii de ametist şi merse, şi tot merse până ieşi din pădurea de ametist şi ajunse la minunata prinţesă al cărei paj era. Reuşi să iasă, căci nu mai privi la frumuseţea pădurii, ci îşi aminti frumuseţea crinului imperial cu petale de flăcări ce îl ţinu în mână, flăcări ce se schimbară iarăşi în petale obişnuite la un timp după ce îl sădi în pământ. Şi, lângă crinul acela apăru un alt crin, şi altul şi altul, iar apoi începură să apară în pădurea de ametist copaci de lemn care îi înlocuiră treptat pe cei de cuarţ colorat şi, până la urmă, pădurea de ametist dispăru, dispăru şi palatul Lupilor de Cenuşă, dispărură chiar şi Lupii de Cenuşă şi din tot crângul acela, odată atât de mare şi de cunoscut, nu mai rămaseră decât arborii de lângă drumul ce duce spre satul Sântămarie-Orlea cum vii dinspre satele Săcel şi Sânpetru, dar nici aceştia nu mai sunt vechii copaci de ametist. Sunt nişte copaci ca toţi copacii, cum sunt copacii pe pământ în ziua de azi, copaci vii şi tăcuţi asemeni sufletelor oamenilor.) -, când ai fost profesoară Mamă, la Sânpetru şi la Sântămărie Orlea unde eu am avut cea mai mare prietenie şi cea mai mare decepţie - şi a trebuit să treacă destul timp după totul primit de la toţi cei ce obişnuiam să-i numesc cei mai bun prieteni până să cunosc şi eu ce evreii ştiu de milenii că cei mai buni prieteni ai credinciosului şi cei care te ajută cel mai mult când ajuni într-un necaz nu sunt nici oamenii buni, nici oamenii răi, nici cei spirituali, nici cei păcătoşi, martiri sau tâlhari, nici fraţii credinciosului, nici măcar ceilalţi credincioşi, cei mai buni prieteni ai credinciosului sunt preşedinţii morţi ai Statelor Unite ale Americii, Andrew Jackson, Hamilton care totuşi nu a fost chiar preşedinte, bunul George Washington, marele Lincoln, uneori şi preşedintele Hiram Ulysses Grant mă bagă-n seamă, poate în viitor va fi şi Benjamin Franklin mai mult decât atât ce ar putea fi? şi da văd că după ce dumneata ai plecat de pe acest pământ pământul nu mai îmi poate oferi decât revelaţii triste, toţi oamenii de pe pământ ar trebui să plângă în hohote şi majoritatea o vor face cândva, scrâşnind din dinţi - şi cum ai mers în toate celelalte locuri, toate vecinele te compătimesc pentru viaţa ta într-o familie meschină pierdută printre altele în oraşul nostru meschin pentru că e adevărat că femeile care mai sunt şi bune la inimă au o viaţă grea pe pământul acesta; viaţa ta a fost cum
Posteaza comentariu