O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
fost minunată şi acum eşti un miracol, de fapt dacă va fi vreodată un deus ex machina pentru mine care să mă scoată din pusnicirea asta în care m-am băgat singur din copilărie acela nu poţi fi decât dumneata, Mama mea şi nu mă rog decât dacă va fi să am vreodată copii să-ţi semene ţie şi bunicii Ana, cea care m-a iubit din cer de când exist. Mamă, în 1990 ai vrut să divorţezi – m-ai întrebat şi eu ar fi trebuit să spun da, privind în urmă văd că ar fi fost un lucru bun, nu aş mai fi mers la Colegiul ăla Naţional şi plin de amărâţi ca liceele neterminate de Holden Caulfield şi nici noi n-am mai fi trăit în stres în casa familiei noastre patriahale care dintotdeauna a fost ca Egiptul de la Faruk la Mubarak; când ai venit o dată la bloc şi am stat doar amândoi, ai stat cu mine o săptămână a fost cea mai frumoasă săptămână din viaţa mea - dar nu ai făcut-o, nu ai divorţat pentru că tot la mine te-ai gândit, n-ai vrut să mă laşi fără tată, oricum ar fi el, aşa perfect cum e el. Atunci trebuia să te gândeşti la tine, la sănătatea dumitale, iar eu m-aş fi ţinut după dumneata ca mânzul după iapă cum spunei când veneam după dumneata la tanti Lenuţa - şi mi-ar fi fost bine aşa mult mai bine. Şi oricum n-ar fi fost nimic tragic în acel divorţ pentru că nu făcuserăţi în 1981 decât căsătoria civilă. Mamă, de acum înainte scriu pentru cei veşnici ca dumneata cum sculptau cioplitorii în piatră ai erei romanice iar cât despre mine şi păcatele mele îţi spun ţie şi lui D-zeu prietenelor tale care te compătimesc şi pentru mine copilul tău pe lângă ceilalţi din familia noastră disfucţională, care mai corect spus nu a funcţionat niciodată, mărturisesc şi mă ridic de pe genunchi din faţa oraşului nostru spunând că de căutat e să nu-mi doresc pocăinţă fără iertare dar să nu-mi doresc nici iertare fără pocăinţă. Pe mine mă cheamă deasemenea Constantinescu dar există o diferenţă între mine şi ceilalţi Constantineşti după care pot fi deosebit de ei; eu sunt singurul Constantinescu pe care dacă l-ai pune pe o grămadă de gunoi s-ar simţi bine acolo şi doar acolo şi Dumnezeu asta a şi făcut m-a pus pe gunoi de decenii întregi. Sper să nu păcătuiesc prin lipsă de umilinţă dar eu sunt singurul lepros care după ca a fost salvat se mai întoarce să mărturisească – după puterile sale -, însă asta nu contează, pentru mine cel puţin pentru că tu ai fost un mesia pentru familia profesorului aşa cum aveai să fii şi pentru mine mai târziu, tu ne-ai salvat pe toti ca un mesia evreu în moduri pe care nu le putem înţelege iar ceilalţi poate le-au uitat pentru că binele este aproape întotdeauna uitat ca şi Dumnezeu, dar eu ştiu că făcându-te pe dumneata Logosul a vrut să arate pământurilor noastre ce înseamnă un mesia. Pentru mine eşti un mesia pentru că ai fost un mesia pentru mine şi pentru toţi ceilalţi şi ca şi pentru Mesia Pământului cei pentru care te-ai sacrificat nu te-au iubit, iar cei are te-au iubit nu te-au înţeles şi nu te-au iubit deajuns, în vreme ce dumneata ia fost doar inimă pentru noi toţi, iar pentru mine ai fost indescriptibilă ca Hristos. Ascultă Mamă povestea fetei care pe vremea lui Ceauşescu oricând când o întrebau ce religie are se ridica drept în picioare cu mâinile lipite de corp şi zicea: -Ostaş! Religia ei interzisă. Am de la dumneata o fotografie cu voi două dar acesta e un portret, un portret de fată în uniformă albastră cu cruciuliţă la gât. În camera de la capatul coridorului se aflau elevele Vladislav Maria, Ronaï Roberta şi înca una, al carei nume înca nu il ştiu şi am înţeles că nici dv. nu-l cunoaşteţi, fiind de-abia azi sosită în tabără. Ronaï citea cartea tovarăşului Marin Preda, aparută de câţiva ani, lucru de un extrem prost gust. Nu voi putea înţelege niciodată
Posteaza comentariu