O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
totuşi era mult mai mult peste media obişnuită în care erau inţelese cântecele occidentale de către tinerii din Republica Socialistă România. Cântecul o făcea să-şi amintească de Mihai şi nu mai voia să-şi amintească de el. Mihai era un băiat din aceeaşii clasă cu ea, mai mic cu un an decât ea. Ea avea 18 iar el 17. Şi era un băiat de care nu mai voia să ştie nimic pentru ca îl iubea de ani de zile şi el parcă era de pe alta planeta ori poate nu-i plăcea îndeajuns de ea ca să-i vadă sentimentele. Şi lumea era atât de pustie şi rece ca o noapte de iarnă lăsată peste un oraş în care nimeni nu iubeşte pe nimeni. Ce putea fi mai rău decât să stea cu el în bancă zi de zi, să-l audă vorbindu-i despre tot felul de lucruri, şi de cărţi interminabile şi de idei ale unor filozofi bărboşi şi despre care este adevarata semnificaţie a muzicii lui Johann Sebastian Bach şi de ce cartea Don Quijote este în două volume şi nu din unul singur şi ce a vazut Dante Alighieri în Paradis şi atâtea lucruri că te săturai de artă şi de toate lucrurile frumoase ale Pământului şi seara înainte să se ia curentul cand iţi făceai temele la mate erai atât de tristă şi seara era ca o cutie de scrisori goală şi te durea asfinţitul şi tonurile şi nuanţele sale de lumină şi te dureau zâmbetele tale de mâine pe care le păstrezi doar pentru Mihai şi te dureau pietricelele pe care le-ai adus de la munte câte una în fiecare an şi te dureau lacrimile şi te dureau porumbeii care veneau la fereastra ta şi Luna cea frumoasă care te privea cu lacrimile ei îngheţate şi te dureau şi te apăsau aripile îngerilor, te dureau cântecele frumoase şi te durea noaptea şi te dureau camioanele cu prelată ale soldaţilor în termen şi te dureau pensionarii care veneau acasă cu sticle goale de lapte şi te durea trigonometria din caiet şi Daciile 1300 care treceau şi te dureau visele şi te dureau toate frunzele astea din arborii de lângă trotuar care nu ştiau decât să-ţi foşnească în suflet şi închideai ochii şi nu-ţi mai doreai nimic şi trebuia să te grăbeşti să-ţi faci tema ca să nu o scrii la lampa cu petrol şi mai aveai atatea probleme de făcut şi viaţa nu e până la urmă poate decat durere anesteziată şi omul e făcut să sufere după cum scanteia este făcută ca să zboare cum scrie într-un loc pe o pagină al cărui colţ Maria l-a îndoit şi o durea inima lui Mihai. Fiecare om are nevoie de un înger, deşi sunt destui care nu o ştiu. Dar oare ce vrea să spună? Ce vrea El să spună? Ce se află în spatele acestor cuvinte şi ale celorlalte, ce vrea DOMNUL să spună; ce s-a aflat în inima Lui când a rostit Scriptura? “Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui care vă face rău; ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” Maria era sigură că dacă le-ar fi întrebat pe celelelte fete i-ar fi spus ca astea sunt prostii. Cand le privea îi făceau impresia unor oameni frumoşi şi minunaţi şi orbi cu sufletul scurtcircuitat. Iar ziua aceea cenuşie fusese minunată deşi fetele doar citisera în cameră iar Maria privise ploaia al cărei duruit pe acoperişul cabanei parca i se prelingea prin ochi până în înăuntrul ei făcându-i sufletul leoarcă. Cumva, era opusul lacrimilor. Iar fetele astea deşi nu puteau înţelege în întregime ce se întâmpla în sufletul Mariei erau nişte prietene minunate. Şi nici măcar nu se aleseseră unele pe altele să împartă camera împreună. Iar Maria se simţea atât de adesea ca un om care s-a trezit din somn de ceva vreme dar încă stă cu ochii închişi, înconjurat de zi şi atat de adesea se simţea biata Maria ca un om care nu Te vede si care îşi spune că încă e noapte, ca nu e zi, ca nu va fi niciodată zi, ca va fi noapte pentru totdeauna şi că nu va fi niciodată zi. Ce înseamnă asta? Şi ce înseamnă când te trezeşti
Posteaza comentariu