O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
modă şi muzica populară în rândurile tineretului, în special cea străină sau că e – ca în cazul elevelor Vladislav şi Ronaï - o opoziţie nedeclarată dar reală în convingerile lor, legată de flagelul misticismului. Cred că este de prisos să mai spun că fiecare în cultul lor de Paşti merg la împărtăşanie, iar în decembrie le prindem mergând cu colindul. Trebuie să se facă ceva. Cartea aceasta e o carte scrisă în genunchi. Dar totodată, deşi lucrurile infăţişate aici au trecut - în acele câteva minute cât domnişoara Vladislav a stat la fereastra – prin sufletul ei, forma în care aceste lucruri sunt prezentate nu este aceeasi cu cea în care au avut loc cu adevarat. Şi alte lucruri pe care le poţi vedea şi cerceta pe aceste pagini nu au existat niciodată nici altele asemenea lor, dar cronicarul nu stie daca poate face ceva în privinţa asta pentru că zilele sunt rele. Pentru că toate lucrurile care s-au oprit pentru puţin timp în inima Mariei Vladislav sunt trecute prin filtrul cronicarului. Cum s-ar putea altfel? Credeţi oare că mânia lui Ahile Peleianul a fost identică celei puse în hexametri de acel bătrân orb? Filtrul acestei cronici în acelaşi timp reflectă şi refractă imaginea Mariei până când se ajunge la o altă Marie, de data aceasta făcută în întregime din lumină sufletească şi poate mai complexă aşa cum sufletul şi lumina se amestecă uneori devenind altceva aşa cum se amestecă mainile noastre încât nu mai ştim care e a mea si care este a ta. Există trei versiuni asupra acestei povesti, prima fiind sufletul Mariei Vladislav cunoscut doar de Dumnezeu, a doua fiind viaţa Mariei pe care o cunoaste doar ea însăşi, iar a treia fiind cea conţinută de aceste biete pagini mâzgălite aşa cum crengile şi crenguţele copacilor mâzgălesc cerul acoperindu-l cu complicate ideograme zgâriate de copii în noroiul zbicit de lângă bălţile de după ploaie, iar dintre aceste trei versiuni nu aveţi acces decât la această stenogramă de sentimente, şi deşi nici eu nu cunosc cartea scrisă de Dumnezeu despre Petra, nădăjduiesc ca Dumnezeu cel îndurător să-mi accepte desenul stângaci ca şi un comentariu la sufletul Mariei, la sufletul Petrei Vladislav. Şi, în plus, la lentila astronomului, cronicarul aici de faţă, - doar un vameş nenorocit - adaugă ochii îngerilor pentru că Dumnezeu să poată fi văzut şi Petra să poata marturisi. Cartea aceasta e o carte scrisă în genunchi şi menirea omului este îngenuncherea. Aşa se gândea ea. Iar “Un veac de singuratate” e o carte cinstită, e o Scriptură a liberalismului secolului XIX - cum a fost şi concepută de Márquez – şi a luptei pentru o libertate neînţeleasă şi a căutării unui Ideal fabricat, plina de eşec în a fi pur şi simplu uman. Deşi e plină de abjecţii, cartea e o oglindă pusă de Márquez şi de Dumnezeu în faţa animalului condamnat la libertate contemporan, urmaşul omului de ieri. Pentru că miza existenţei lui Dumnezeu şi a credinţei în această existenţă e atât de mare încât omul nici n-o poate vedea, doar Duhul lui Dumnezeu o poate vedea pentru om. Iar oameni vor fi până la sfârşit, sau mai bine zis vor fi şi oameni până la sfârşit, pentru că a fi cu adevarat uman înseamnă a-L avea cu adevarat pe Hristos în tine. Dar nu se poate să priveşti filmul de animaţie “Maria Mirabela” fără să visezi o clipă la frumosul vis roşu al comunismului. Dar pot oamenii să devină fluturi? Ce ar raspunde cele doua fetiţe la întrebarea aceasta? Dar, mai ales, – se întreba Petra, care este răspunsul lui Hristos? Care e răspunsul? De ce, dacă fantasma comunismului e fermecatoare asemenea unui vis visat de un copilaş de şapte ani, de ce, de ce oamenii nu devin niciodată fluturi? De ce nu ne e dat să devenim fluturi, se gândea Petra în timp ce ploaia îi răcorea ochii picăturile ei stropindu-i faţa prin
Posteaza comentariu