O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
într-o perspectivă infinită sub cerul gonit de nori, cu soarele dinspre răsărit asemeni unui far marin uriaş, cosmic aprins pe undeva pe un pământ al Armeniei, arătând asemeni Ţarinei Mării, despletită, cu medalionul de aur alb atârnându-i pe pieptul dezgolit, cu sutienul şi slipul ei de baie curat pe sub rochie din care poate că fusese blestemat ca destinul să împletească funia care îl va trimite de pe lumea asta ca pe prietenii deznădăjduiţi şi pocăiţi ai lui Francois Villon părăsind-o astfel pentru a se recăsători şi a-şi continua patimile, ochii ei curaţi din care niciodată nu ieşise vreo lacrimă, ţinându-şi fusta între genunchi pentru a nu fi smulsă de briza puternică a mării, incandescentă asemeni unui înger şi frumoasă asemeni unei sclave, cu zâmbetul ei aparent de fecioară care niciodată nu fusese nici măcar sărutată, zâmbetul ei care o încojura din toate părţile asemeni trenei imperiale a Ecaterinei a II-a cu trupul ei pătat de adulter, murdărit de mâinile tuturor bărbaţilor aproape necunoscuţi care o avuseră şi care rămâneau apoi îndrăgostiţi de ea pe viaţă, - totul în ce o privea era superb chiar şi sufletul ei era perfect, doar după ce trecu mult timp după ce se căsătoriseră putând să observe blestemul din toate aceste renascentiste ori antice perfecţiuni mai târziu ajungând s-o numească cu cinism Prinţesa de Manciuria -, arăta de parcă tocmai ieşise din mare, minunată şi udă în frumuseţea ei asemeni suferinţei unei tragedii greceşti. După vreo şase luni de stat în Haţeg, dl. Târlă înaintă actele de divorţ, lumea neştiind dacă motivul era ceva din trecut ori o altă situaţie prezentă iar după separare Raluca plecă înapoi în Maramureş, la Satu Mare ori poate în Sighet locul unde venise familia ei după război. În timpul divorţului dl. Felix Târlă veni la el căutând un sfat iar părintele Ioan îi dădu exemplul suferinţei lui Avraam care asemeni lui fusese un biet om cu nevastă frumoasă. Viaţa ei era o suferinţă de o complexitate infinită asemeni suferinţei Indiei, o suferinţă ce o învăluia asemeni slavei unui nor de abjecţie orice ar fi făcut, în orice ceas al zilei, parcă pierdută pentru eternitate în ea însăşi, singură în propriile simţuri, o suferinţă a plăcerii al cărei izvor era plăcerea şi singură raţiune de a trăi era ceea ce primea de la toţi bărbaţii pe care îi întâlnea. Într-un mod pervers unii oameni o priveau chiar cu admiraţie, exrimându-şi cu un râs vulgar ca ei să fie următorii în timp ce stăteau în vreo speluncă ieftină la o bere acră la halbă. Era frumuseţea şi plăcerea Petroşaniului, o bijuterie căzută pe trotuar la picioarele trecătorilor în bălţile curate de pe asfalt. O eroină romantică pentru toate târfele din oraş, avea un farmec personal, ceva ce nu poate fi analizat, un je ne sais qoi care îi înfrumuseţa descompunerea sufletească îşi petrecea toată vremea când dl. Târlă nu era acasă în maşini ori apartamente străine, ori pe străzi. Era o bijuterie autentică şi ieftină, jinduită de cei mai mulţi. Dl. Târlă încărunţise complet la treizeci şi cinci de ani, apăsat de toate câte se întâmplau trecând pe uliţa evreiască a vieţii sale fără nici o speranţă, cu o expresie de suferinţă fără vindecare, de inimă rănită, cu furia unui crin strivit şi aruncat în gunoi. Nu mai era demult respectabilul dl. Târlă, haţegan, nepot de diacon, de mult timp devenise şi se simţea un claun tragic fără nici o speranţă pe pământul acesta. Era patetic. Acum stătea aşezată pe colţarul portocaliu în L din dreptul măsuţei de cafea şi al ferestrei cu sfeşnicul cu şapte braţe acum stins în sufrageria luminată de dimineaţa ce abia începuse, în partea de jos a casei încă auzindu-se radioul uitat pornit peste noapte, cu o chitară acustică sprijinită pe stâlpul
Posteaza comentariu