O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
CEC-ului, fiecare şedinţa UTC, fiecare clasă de liceu, fiecare grupă de şoimi ai patriei, fiecare sală de maternitate şi fiecare ghişeu de pensii şi trecerea vremii va aseza Portretul în iconostasul fiecărei biserici pentru că el este domnul şi dumnezeul nostru, realitatea ce ne înconjoară e toată creată de el şi de îngerii săi şi el ne cere acest post care durează deja de ani de zile şi el e Parintele nostru, el este glorioasa continuare a domnitorilor nostri pământeni, Neagoe Basarab i-a prefigurat înţelepciunea, Ştefan cel Mare i-a prefigurat dragostea penru popor, Iancu de Hunedoara i-a anticipat lupta neobosită recunoscută în afara ţărişoarei noastre, Mircea cel Mare i-a anticipat dragostea pentru ţară. În el se regăsesc Alexandru Ioan Cuza şi Bălcescu, Horea şi Avram Iancu. Traian şi Decebal ii sunt doar precursori, iar adevăratul său corespondent – şi acela umbrit de zorii noii aurore roşii şi tricolore – nu e altul decat Pericle atenianul, Pericle din Atena, antecesor al lui Nicolae dacoromânul, Nicolae din Bucuresti iar noi parcă nu putem face nimic, suntem atat de neputincioşi şi slăbiţi de parcă am fi în mijlocul unui vis urât, îngroziţi şi gata să strigăm dacă am crede cu adevărat că e cineva care să ne chiar audă, şi toate astea inainte să ne trezească Radiojurnalul şi să ne spună ca soarele e iarăşi deasupra lumii noi proiectate de această fiinţa perfectă, Tovaraşul, care fără îndoială că nu peste multa vreme se va autosanctifica. Pentru că doar copiii pot crede în comunism. Iar tu, şi dacă îţi este pusă ţeava pistolului la tamplă sau ai opt baionete de arme Kalaşnikov ce tocmai au fost armate îndreptate spre tine să ştii că Hristos te poate şi învia. Privea cubul multicolor de plastic pe care îl ţinea între degetele ei finuţe. O cruce grecească roşie pe un fond galben. Arăta întrutotul vechilor picturi de manuscris creştin din Irlanda veche. Poate galbenul era un pic diferit de galbenul cald şi stins dar totusi atât de viu din vechile evanghelii pictate de creştinii celţi ai primului mileniu din Armagh, Kells, Durrow, insula Iona, Lindisfarne. Oameni care pictau cu aur. Şi faţa cubului strălucea în faţa ei asemeni unei miniaturi de manuscris, asemeni unei cruci greceşti pe o pagină îngălbenită zugrăvite cu vin gros şi aur amestecate cu ulei de măslin, tămâie şi răşină. Plasticul cubului Rubik strălucea în lumina furtunii de afară, faţa sa păstrând parcă imanent Evanghelia asemeni tuturor vestigiilor aflate în vitrinele muzeelor ori pe rafturile colecţionarilor sau înca îngropate în ţărâna care îngroapă totul pentru că ţărâna e mantia timpului, toate vestigiile rămase de la alţi oameni, diferiţi dar cu acelasi vis şi cu aceeasi dorinţă: Hristos. Mărturii tăcute rămase în urma drumurilor şi vieţilor apostolilor. Petra ţinea în mână un crucifix pictat în arhitectura tridimensională de plastic a cubului ei Rubik. Aşadar, dacă tu vrei să vezi sufletul absolventei de liceu Vladislav Petra trebuie să poţi spune asemeni apologetului: “Cred pentru că este imposibil.” Cuvintele spuse în lumina lichidă a unui vis al nopţii. Cineva parcă mă pusese într-o pictură pe sticlă la picioarele Tale, Doamne. Mergeam printr-un deşert îngheţat care se afla în interiorul prespapierului unei lacrimi până când am ajuns în faţa unei picturi pe sticlă ce se întindea până la nori. Cineva m-a luat de mână şi am intrat în icoană până la picioarele tale, Doamne. Eram într-un tablou naiv care era reprodus pe un plic expediat din Împărăţia Cerurilor, o scrisoare pe care o ţineam în maini. Tu ai spus: ‘Marie! ’, iar eu am spus: ‘Da, Doamne.” Tu ai spus: ‘Petra! ’, si eu am spus: ‘Iată-mă! ’ Deasupra dealurilor acoperite de pădure în văzduhul din tabloul acela era acel pic de lumină făcută din aer
Posteaza comentariu