O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
incandescent de care aveam nevoie şi în ţărâna Ierusalimului era plin de stele incandescente cu şase colturi căzute din constelaţii dintre care unele se sparseră când se izbiseră de pământ şi în cer stralucea Elohim ca un Maghen David uriaş şi galben şi erai Tu şi scăpărai asemeni scânteilor transparente ale şuvoaielor de munte izbite de stânci, erai Tu şi era sfinţenia Ta şi erai alb ca sudura şi în piept aveai o stea galbenă. Am privit în privirea Ta şi în ochii Tăi am vazut două Maghen David făcute din sfinţenie în lumina ochilor Tăi. YHWH se coborâse până jos la pământuri, către noi cei din adâncuri. El se arătase ca o stea mare, galbenă în şase colturi care se afla în văzduhul de deasupra câmpului de lânga dealul execuţiei, între norii întunecaţi învălmăşiţi pe cer şi praful Iudeii. În depărtare, la orizonturi, unde munţii pitici cu fâşia îngustă de cer senin, cerul fierbea ca tăciunele alb. Norii se întindeau până departe, coborâţi până la câţiva centimetri deasupra pământului. În rest arătai la fel de flămând şi singur ca şi mine şi erai înţepenit acolo în piroane şi sfinţenia Ta te învelea asemeni unei mantii de lacrimi şi eu te priveam, şi puţin mai încolo erau şi ucenicii şi te priveau şi femeile care priveau de departe printre care erau Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose şi Salome şi Tu erai plin de sânge şi sufletul îţi era plin de lacrimi şi pe cap aveai o cunună împletită din sârmă ghimpată, atât de oţeloasă încât le-a crestat degetele chiar şi celor de au răsucit-o. Şi eu n-am putut spune nimic şi şi Tu ai tacut. I-am spus doar soldatului cu sabie şi suliţa care aştepta probabil ca Tu să mori, i-am spus: ‘Ia-i ţăranului satul, şi miliţianului casca, ia-mi mie tot ceea ce zici că oricum nu este şi priveşte ce rămâne.’ Nu mi-a raspuns. Doar a scuipat într-o parte uitandu-se pe cerul negru şi înnorat prin care soarele strălucea asemeni unui far de locomotivă pâlpâind dimineaţa prin ceaţă. Din mainile şi picioarele Tale se prelingea sânge pe lemnul gri deschis al crucii curgând prin praf şi oprindu-se peste fila unui sul al Scripturii care se afla deschis sub cruce, nepătându-l ci doar înlocuind literele negre de tuş cu litere roşii de sânge. Şi aproape era un turn de pază făcut din drugi şi scânduri, acoperit cu tablă. Dar stând acolo cu ochii închişi şi fruntea proptită în praful muiat în sângele Tău mi-am amintit un tablou pe care aproape îl uitasem zugrăvit cu lumină şi durere, un tablou atât de bun încât e unic, încât parcă putem spune că Rembrandt nu l-a facut cu adevărat decât pe acesta, ca şi cum am putea spune că Rembrandt nu este autorul decat al unui singur tablou pentru că e prea bun, dacă nu punem la socoteala portretele de bătrâni şi evrei pe care le-a pictat Îngerul Domnului cum se întâmplă întotdeauna. “Întoarcerea fiului risipitor”, ultima sa pânză în care si-a imprimat sufletul îngenuncheat în faţa Ta. Şi apoi Te-am privit şi frica din mine s-a risipit asemeni unui abur de primavară risipit de vânt şi Te-am privit şi am văzut ce minunat esti, Cel pe care îl cunosc şi cerşetorii, Cel al carui chip nu poate fi uitat de îngeri şi de cei ca ei. Şi acel cineva mi-a spus: ‘Teologic vorbind, cei aproximativ şase milioane de evrei care au murit in Holocaust nu au murit pentru că Isus a fost răstignit acum aproape două mii de ani ci Hristos a fost crucificat pentru că şase milioane de evrei au fost martirizati in Holocaust.’ Eu m-am gandit: ‘Desigur! ’ şi în mintea mea se învălmăşiră trei pagini de argumentaţie teologică care să lămurească înţelesul cuvintelor spuse de unul din aceşti serafimi, care să demonstreze adevărul Adevărului Tău. Mărturisire pentru neştiutori, exhortaţie pentru ucenici, silogisme pentru filozofii
Posteaza comentariu