O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
Bisericii, interpretări teologice pentru slujitorii Tăi, comentarii ale Scripturii pentru rabinii Tăi, plâns, sac şi cenuşă pentru frumuseţea Ta nemeritată de mine. Dar am tacut, cum ai tăcut şi Tu în timp ce străluceai asemeni smirnei picurată pe ochii mirelui şi miresei. Şi, dincolo de Tine se întindeau buncărele acoperite de tancuri. Dar ăla era alt vis. Şi atunci Ţi-am spus: ‘Eu sunt Maria! ’ M-am gandit la cuvintele îngerului şi mi-am spus: ‘Desigur. Nu a murit o treime din Israel pentru ca ar fi vinovaţi pentru deicid, ci Hristos a murit pentru că nu se putea salva altfel nimic din lume, lumea asta în care mor miloane de oameni într-un razboi, în care oameni nevinovaţi sunt gazaţi şi arşi. De asta a murit şi înviat Hristos. Pentru ca într-o zi să nu mai fie profeţi ca Nietzsche sau Marx şi să nu se mai construiască lagăre de exterminare ori de muncă forţată şi să nu mai moară nimeni.’ Aşa mi-am explicat eu cuvintele îngerului şi în visul meu am visat ca Tu să-mi spui şi mie: ‘Nu eşti departe de împărăţia cerurilor.’ Ăsta a fost visul meu. Şi ştii Hristoase, ce mi se pare extraordinar? Că aşa cum stai acum cu faţa plină de vânătăi şi însângerat, urmând a muri executat prin rastignire, nimeni dintre noi ce te privim nu putem prevedea ce impact vei avea Tu asupra lumii şi asupra noastră. Tu eşti că o flacără de la care se aprind candelele care sunt sufletele noastre. Chiar daca nu ai fi facut lumină aşa cum faci Tu lumina decât într-un singur om, în Pavel sau in altul, tot ai fi facut mai mult decat oricine altcineva care a existat sau nu a existat vreodată, Tu – Dumnezeul încununat cu o cunună de sârmă ghimpată. Şi cununa Ta era de sârmă ghimpată din loc în loc cu câte patru ghimpi curbaţi, sârmă pe care au luat-o din gardurile duble cu turnuri de paza la colturi, din gardul Sighetului. Dar nici un rug ridicat vreodată pe undeva de om în lumea asta nu a putut carboniza sufletul, nici o celula în nici o închisoare şi nici un lanţ ruginit nu au reuşit vreodată să lege sufletul de zid, nici o armă nu a putut arunca din văzduh aripile sufletului, nici o cizmă nu a putut vreodată zdrobi chipul lui Hristos în noi. Iar văzduhul din jurul meu era galben ca mierea, însa într-un galben parca developat în tus sepia şi atunci am dus mâna streaşina la ochi şi am privit spre Ierusalim, înspre Templul Tau, - cel asemeni unui fagure cu miere, cu stelele Maghen David făcute din intersectarea în plan bidimensional a mainilor ridicate de evrei la rugaciune, cu scuturile lui David pline de Elohim, Cel care l-a facut pe Adam şi apoi şi-a ascuns Faţa şi apoi Adam, sau fiul lui Adam, a orbit. Acolo, la Templu – în pridvorul lui Solomon niste preoţi ai Stăpânului împreuna cu nişte cărturari încercau să vindece un om care spunea că nu există YHWH. Unul din învăţaţii Legii i-a spus acelui om: ‘ A fi evreu e in primul rand un ceva teologic.’ Pe urmă sufletul meu s-a întors dinspre Templu şi Te-am privit şi m-am gandit că nu Te inţeleg şi m-am gandit că nimeni nu Te intelege. Communist Blues solo. Cuvintele lui Paravicino în clipe de deznădejde, amintindu-şi visurile copilariei. Dar pământul din sufletul omului e adeseori plin de deznădejde. Când eşti sărac şi trebuie să te zbaţi şi să speri şi nu vrei să calci peste nimeni când vezi că nu mai ai nici o şansă, când cei cu privirile mulţumite şi poleite cu aur, când îi vezi râzând de tine şi de ultima ta nădejde pentru că eşti nenorocit şi sărac, şi nici macar nu visezi la halucinaţia a o treime din planetă: la REVOLUŢIE, la o Revoluţie salvatoare care să smulgă sufletul nostru şi al părinţilor şi copiilor noştri din boturile de rechin ale capitalului şi din degetele încârligate ale stăpânilor, iar noua – robilor lui Dumnezeu şi sclavilor omului – sa ne puna o stea în mâini, pe
Posteaza comentariu