O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
verde de bancnotă/ Foaie verde de bancnotă/ Da’ pe fete nu le cumperi/ Da’ pe fete nu le cumperi/ Ci pe fete le tocmeşti/ Ci pe fete le tocmeşti/ Să le iei să nu le laşi/ Să le iei să nu le laşi/ Când fata îţi e frumoasă/ Când fata îţi e frumoasă/ Îţi faci masă îţi faci casă/ Când fata îţi e frumoasă/ Când fata îţi e frumoasă/ Eşti în sân la Dumnezău/ Eşti în sân la Dumnezău/ Ascultă ce îţi zic eu/ Ascultă ce îţi zic eu/Fata cu suflet frumos/ Fata cu suflet frumos/ Zâmbet lin şi drăgăstos/ Zâmbet lin şi drăgăstos/ Este înger aici gios/ Este înger aici gios/ Şi de încă n-ai aflat/ Şi de încă n-ai aflat/ Fata-i pentru dezmerdat/ Fata-i pentru dezmerdat/ Ş-am fost de m-am dus la târg/ Ş-am fost de m-am dus la târg/ Când dau buzele în pârg/ Când dau buzele în pârg/ Şi când ardî stelele/ Şi când ardî stelele/ Buze rosi de domniţe/ Buze rosi de domniţe mă/ Ş-am fost de m-am dus la târg/ Ş-am fost de m-am dus la târg/Ş-am fost de m-am dus la târgî/ Ş-am fost de m-am dus la târgî/ Sus pă munte unde-s fete/ Şi inima-i repede.” Omul e un aisberg. Eu sunt şi eu un aisberg, cu cea mai mare parte din suflet ascunsă în Dumnezeu, se gândea Maria, cea a cărei frumuseţe demonstra existenţa lui Dumnezeu. Şi există momente când îţi sprijineşti fruntea de podea şi nu mai gandesti nimic şi sufletul tău sărat îţi curge din ochi umplându-ţi faţa cu lacrimi. Şi există momente când inima ta se transformă într-o prezenţă de lumină şi există momente când peste oceanul sufletului se revarsă stelele şi albul presărat al galaxiei răsfrângându-se în gheţurile sentimentelor cele mai curate şi în ţipetele delfinilor şi balenelor polare. Iar motivul pentru care mie şi oricărui alt om ne este atât de greu să ne rugăm e pentru că trebuie să călcăm într-o lume pe care nu am văzut-o niciodată. Pentru că un delfin care înoată printre gheţari crede că întreg universul e alcătuit din gheţari care gravitează unul în jurul altuia grupati în sisteme solare şi galaxii. Iar noi când privim tavanul credem că ştim şi ce se află dincolo de el. Şi şi omul trăieşte ca o vită care nu ştie de ce trăieşte. Aproape întotdeauna. Şi eu, Paravicino, vreau să fiu un talmid al memoriei ruinelor comunităţii omului. Atâta timp cât va fi un frate al meu care va flămânzi pe pamantul acesta şi eu voi flămânzi. Atâta timp când fratele meu din Africa va fi sărac şi eu voi fi sărac. Atâta timp cât copiii din India vor muri de boli complet eradicate de civilizaţie şi eu voi muri. Oricât ar fi cantecul meu de bun sau de prost, ţineţi-vă banii în portofel. Cântecul meu va fi plătit cu alinări şi zâmbete. Ăsta-s eu. Şi ăsta e pamantul. Şi cand voi pleca voi şti că viaţa mea a avut sens unic. Aşa că arunc bancnotele tale din mâna mea şi apuc mâna lui Elocheinu. Iar în celălalt vis sclipeau gri tancurile pe care se aflau îngeri stând sus la mitraliere şi pe turelele kaki. Şi aripile lor erau în acelaşi timp facute din pene uriaşe de porumbel alb şi din pene uriaşe de lumină. Petra se plimbă prin unitate şi vedea toată puterea lui Dumnezeu şi vedea teii care înconjurau unitatea arzând şi nemistuindu-se. Şi l-a vazut şi pe îngerul ei stând pe un tanc şi cântând la chitară şi aripa lui se întalnea sus pe peretele templului cu aripa heruvimului. Aici nu era sânge sacru scurs pe pamant, nu erau piroane care au străpuns sute de alte maini înainte şi nu era cununa de sârmă ghimpată. Aici Dumnezeu era puternic asemeni unui cub de cristal invizibil în care se agrega universul. Iar Mihai, Mihai nu era aici nici el. Mihai era la el acasa citind Commedia lui Dante Aligheri iar inima lui era ca inima unui frigider băgat la sursă. Sufletul lui era un frigider. Şi dincolo de fereastra deschisă ploaia se transforma treptat in furtună, vântul fluturând
Posteaza comentariu