O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
frunzişul copacilor de lângă cabana taberei şi respiraţia furtunii şi picurii incandescenţi de ploaie ravaşind privirea ei. Sufletul ei era afară în furtuna sălbatică şi frumoasă. Ploaia se auzea asemeni unei muzici, o muzică a naturii pe care nici un om nu o interpretase în oraşele noi ale comunismului şi nici un om nu o auzise. O muzică în care cântă pământul, în care cântă muntele cu pietre şi ape repezi, în care cânta picăturile de ploaie ce ţi se prind în ochi când eşti trist şi singur în marea agitata de oameni. Ploaia era o muzică, ploaia era un cântec pe care nimeni nu l-a mai auzit înainte şi pe care nimeni nu-l va mai auzi după aceea. Furtuna e o mână neagră şi mlădioasă de femeie neagră şi preţioasă care cântă la sufletul tău; pentru că Africa e cea care cântă la sufletul tău, Amedeo, îl izbeşte cu palmele şi sufletul tău e un cântec. Pentru că oricât ar putea părea de greu de înţeles, toţi suntem negri. Pentru că universul e Africa şi pentru că Dumnezeu e negru. Pentru că toţi suntem ce sunt cei mai săraci fraţi ai noştri şi pentru că Dumnezeu este ce sunt cei mai obidiţi copii ai Săi. Când eram copil mic tot spuneam că vreau să mă duc la triburi pe unde or mai fi ori măcar într-o rezervaţie din Statele Unite. Dumneata Mamă îmi spuneai că la triburi din ce aş trăi, că ar trebui să vânez. Eu nu voiam să vânez, cred că ce voiam era să fiu un bătrân al tribului ori un povestaş, un sac de cuvinte ca grioţii, un om printre aborigeni, intre pietre, o piatră între pietre. Nici dumneata Mămică nici alţii n-aţi înţeles înclinaţia mea pentru de exemplu muzica lui Youssou N'Dour, cultura arabă, evreiască, ţigănească, nativ americană, eschimosă, africană şi a tuturor triburilor pământului dar ce am ştiut eu dintotdeauna e că suntem una, Lumea a Treia, cu Lumea a Doua şi Lumea Întâi suntem doar una. Ploaia era un cântec. Duruitul continuu al ploii era un cântec. Ploaia e un cântec ingânat de o fată cu ochi frumosi asemeni vitraliilor vechi de 1000 de ani. Ploaia ce se oprea în ochii intunecati ai Mariei era un râu de apă şi pietre. Era lumină materializată în picuri când tot ce ai nevoie e o picatură de lumină. Furtuna devenea tot mai agitată şi Petra se gândea ca în curând va trebui sa închidă fereastra, dar voia să mai stea puţin în faţa vântului rece în acest august şi să se lase stropită de picăturile transparente de cer. Ploaia era o fată cu ochi asemeni vitraliilor şi mâinile Mariei erau ţinute în rugaciune de sârma ghimpată care fusese pusă cu mii de ani în urma pe fruntea şi părul lui Hristos, însângerandu-le. Eleva Vladislav este cea mai periculoasă dintre toate elementele nesanătoase prezente în tabără. A primit o educaţie extrem de defectuoasă în spiritul misticismului. Cu elemente de genul elevei Vladislav trebuie sa luptăm în primul rand pentru a înlătura orice rămăşiţe ale obstacolelor reacţiunii care mai stau in faţa glorioasei lupte socialiste şi pentru a putea dupa cum spune Tovaraşul să începem comunismul începand cu anul 2000. Şi când clasa muncitoare laolalta cu ţaranii şi intelectualii înfrăţiţi cu masa proletariatului vor invinge marea luptă pe întregul pamant nimic nu va mai sta in calea fericirii colectivului. Eleva Vladislav trebuie să înţeleagă cauza noastră - lupta pentru o lume mai bună, o lume nouă facută de omul nou şi pentru omul nou - sau să fie convinsă prin orice mijloace să înţeleagă. Personal sunt de părere că reeducarea anilor 50 şi prima jumatate a anilor 60 a dat roade şi este o metodă viabilă pentru cauza fericirii comunismului. Aceasta e o carte scrisă în genunchi. Doamne, Tu ai vorbit. Ce mai poate spune omul? Portret de fată în uniformă albastră. Aceasta este o carte scrisă în genunchi, în momentele de glorie cand Elohim ne învinge, atunci cand Eloah
Posteaza comentariu