O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Felixcopilbatutnebun
Felixcopilbatutnebun
este mai puternic decat înimile noastre. Aceasta carte este imaginea unei fete stând în fereastră în luna august a anului 87 sau 88. Atât timp a trecut de atunci, nu? Aceste pagini, ca atâtea altele, sunt ideograma unei lacrimi. Doar o fată care stă în dreptul ferestrei privind furtuna de august plină de lacrimi din cerul zbuciumat asemeni sufletului unui copil pălmuit de un parinte beat. Petra stă în fereastră purtand uniforma pentru ultima oară, cu bentiţa albă peste părul şaten, uniforma făcând-o să pară ca o muncitoare din Uniunea Sovietica sau studentă din Republica Populară. Aici, în imaginea aceasta, Petra e tânără atât timp cât vor rezista aceste pagini spre deosebire de Petra cea reală căreia timpul îi va brăzda obrajii, îi va încreţi fruntea, îi va zbârci buzele şi îi va gârbovi spinarea cum ne va face tuturor. Chiar şi în amintirile noastre în Petra de care şi de sufletul căreia am fost îndrăgostiţi odată în liceu, se vor amesteca alte Petre împreuna cu alte chipuri şi suflete până când acele amintiri vor deveni cu totul altceva, ceva evanescent şi înşelător asemeni propriei noastre vieti. Doar o fată stând în fereastra deschisa cu un cub Rubik între degete, uitat acolo la fel cum uitase şi de ea însăsş în faţa furtunii frumoase asemeni lacrimilor de om. Gânduri în linogravuri înfăţişate asemeni unui clasor de coliţe, asemeni unor icoane pe sticlă pictate într-o alta lume de copiii cu handicap de la spitalul nr. 2, spitalul îngerilor. Sufletul Petrei e asemeni unui caleidoscop de cioburi albastre, albe, indigo. Pe patul metalic de tabară o pagină a Bibliei este şifonata de picuri de ploaie de când citise Biblia în ploaia din câmp sau fulgi de zăpadă de când îngenunchease ca o cerboaică în zăpadă. Dar fiindcă veni vorba, în filmul “Maria Mirabela”, când Mirabela se aşează pe minge cu basca roşie nu e alegoria naivă a comunismului aşezat pe Pământ? Iar pe mingea respectivă nu sunt două dâre, una roşie, una aurie, iar cea roşie nu pare să învingă? Iar steagul, steagul roşu ce este oare?

Şi eu i-am răspuns îngerului, spunându-i: În filmul Pui de corbi al lui Carlos Saura, pe care nu îl mai am, este o secvenţă în care Ana, una din fetiţele orfane se trezeşte noaptea în camera întunecată şi începe să strige: "Mama! Mama!... Mama! Mama! " Copilul ăsta din film am cam devenit eu. Eu nu te-am uitat niciodată, însă dumneata îţi aminteşti mereu de mine. Mamă, dumneata eşti mai frumoasă decât Whitney Houston cântând I Will Always Love You şi ştiu că moartea e o minciună şi că acestea sunt cuvintele tale pentru mine. Eu i-am răspuns îngerului: E adevărat eu toată viaţa am fost Micul Prinţ şi tu eşti Mama mea, Mama Micului Prinţ, mai importantă decât orice poate fi vreodată numit pe pământ, decât orice prieten rătăcit în deşertul propriului suflet, decât orice iubire fie ea cât de unică şi de plină de ghimpi şi decât tot Pământul acesta, fie el oricât de scump amintirii pentru că ceea ce dă frumuseţe amintirii eşti tu, Mamă, şi pentru că ceea ce am învăţat sub ocrotirea dumitale este că tot ceea ce dă frumuseţe vieţii este la cât eşti dispus să renunţi din ea pentru ceva mai înalt şi în plus noi toţi care suntem, suntem frumuseţe în loc de cenuşă şi gândindu-mă la tine mă gândesc că poate de aceea ai plecat zâmbind ca un copil pentru că înainte să pleci Dumnezeu ţi-a spus că sărutul tău mă va învia, iar eu de va fi vreodată să am un copil rugăciunea mea pentru el către Dumnezeu din cer va fi să mi te dea înapoi pe tine. Mamă, tu ţi-ai găsit pacea în pacea mănăstirilor, iar preotul care te ştia cel mai bine a spus că dumneata ai fost o candelă aprinsă şi sufletul tău avea ceva din sfinţenia împărtăşită din toate bisericuţele tăcute şi luminate în penumbră în
Posteaza comentariu