Îmbrăţişarea unei mame refuzată

Văzându-şi familia în greutăţi şi nemaiputând să facă faţă la plata ratelor pe care le avea la bănci, Nora, îşi sărută soţul şi cei doi copilaşi şi apucă drumul străinătăţii. Şi-a dorit ca familia ei să trăiască decent şi să-şi salveze casa pe care i-ar fi pus-o la licitaţie băncile unde avea datorii.
Pentru a începe cât mai repede posibil să trimită bani soţului pentru a achita datoriile la bănci, Nora ajunsă în Italia nu a mai stat pe gânduri şi a acceptat primul loc de muncă pe care îl găsise. Aici ar fi trebuit să îngrijească o bolnavă care era la pat, soţul acesteia şi plus alţi doi fii care locuiau în aceeaşi locuinţă. De dragul de a-şi vedea familia la o linie de plutire, fără datorii şi fără lipsuri, nu simţea greul şi respnsabilitatea pe care o avea la locul de muncă, punând suflet în tot ceea ce făcea. Timp de cinci ani Nora nu şi-a văzut familia, pentru că a trebuit să muncească fără concedii să scape de datoriile pe care le avea în România. După cinci ani cu ajutorul lui Dumnezeu, reuşeşte să plătească ratele toate. Crezând că e momentul să fie fericită şi să se bucure pentru realizările ei, făcute cu mari sacrificii, decide să meargă în concediu să-şi vadă copiii şi soţul. Ajunsă acasă, o întâmpină o femeie care susţinea că este soţia actuală a soţului ei. Zguduitor, să ceri permisiunea să intri în propria ta casă. Norei i se părea că visează şi că nimic nu era adevărat şi îi spune acelei femei că vrea să intre în propria-i casă şi vrea să-şi vadă copiii. Femeia o invită în casă pe Nora şi îi povesteşte că soţul o denunţase pentru părăsirea minorilor şi abandon de familie. Cu aceste motive, i-a fost mult mai uşr soţului să divorţeze şi să se recăsătorească. Nora neştiind nimic a trimis bani soţului în toţi aceşti ani. În timp ce cele două doamne erau aprinse în discuţii, intră şi cei doi copii ai Norei. Nora se ridică şi înecată în lacrimi de atâta dor pentru fii eu, se apropie şi îmbrăţişează fiii şi printre lacrimile care îi inundase întreaga fătă le zese: Aţi crescut dragii mamei, mi-a fost atât de dor de voi.
Moment în care copiii o priveau cu o mare ură, iar unul din ei îi răspunse: mama noastra a fost mereu cu noi, nu eşti tu mama noastră, ci ea!
Neavând puterea de a-şi convinge copiii, că ea este mama lor adevărată. Nora şocată şi plină de lacrimi şi dureri se apropiase vrând să îi îmbrăţişeze şi să-i sărute pentru reîntoarcerea ei în Italia. Păcat însă, dornica îmbrăţişare şi atât de caldă şi iubitoare a mamei adevărate, nu a mai fost acceptată. Numai o mama poate să înţeleagă durerea altei mame.
Acum Nora este foarte bolnavă, dependentă de un cărucior cu rotile şi este îngrijită de familia de italieni pentru care ea lucrase