POVESTIRI Felix Constantinescu 2011 - 2013

Autor : Const Felix
 
1.251 Vizualizari
POVESTIRI


Felix Constantinescu

2011 - 2013



Motto
“Crazy men; but holy.”
Faith Like Potatoes






CRUCIFICAREA DIN CAMERA 3







“I am your life, but if you will not name me,
Seal up your soul with tears, and never blame me.”
Charles Causley





1
Camera 3


Şi era un câine de pripas care tot venea la mine-n ogradă la Nădăştie, până l-am luat şi l-am răstignit pe doi pari luaţi din gard, i-am bătut cuie-n lăboace, cuie vechi de căruţă de pe vremuri şi aşa bătut în piroane l-am hârâit pân-o murit, zise colegul necunoscut pe când Zbocotit Mihai uitându-se după camera 2, privi nevăzut o secundă în singura cameră din internat cu dulap metalic. Dumnezeu e bun doar oamenii suntem rai. Şi Cristos a spus fericiţi cei săraci în sufletul lor, dar trebuie să fim oameni, obişnuia să spună românul, dar pe pământul acesta din vremuri vechi nimeni nu scapă neurcat româneşte pe cruce de aproapele său fiindcă lumea aceasta e lumea în care a trăit I (i) sus, plină de irozi şi de barabe, o lume tormentor, dusă bine cu pluta, care chinuie ce nu poate ucide după cum mărturiseşte sacrul iar în lumea aceasta vestea cea bună e că voi muri. Bullying, despre care noi n-am auzit dar îl cunoaştem foarte bine, există dacă nu dintotdeauna, atunci de mult mult timp şi abia acum după ani de zile de suferinţă şi gânduri, de singurătate şi meditaţii, realizez că dacă bullying-ul acesta – despre care ştim singur că există dacă nu de când lumea – Pământul ce se învârte de când e istoria nu pe patru ţestoase ci în gura unui leu cu aripi uriaşe de venin ce ne învăluie ca multe mahrame, otrăvindu-ne privirile cu urletele lui de fiară neputincioasă - atunci de când există şcoli, - ucide vieţi ale tinerilor şi chiar copiilor care ajung să se omoare într-un fel sau altul în urma durerii sufleteşti, asta nu e pentru că pe vremea lui Salinger, Dickens ori Shakespeare sau chiar Horaţiu, nu ar fi existat bullying, ci pentru că în ziua de azi l-am lăsat deja de peste o sută de ani pe Nietzsche să-l omoare pe D-zeu şi odată cu D-zeu Nietzsche ne omoară şi pe noi, pentru că nu mai avem puterea să-i rezistăm, ori spus în cuvinte mai proletare, nu mai aveam tăria sufletească să rezistăm nebuniei lumii care ne chinuie până înnebunim şi noi şi ne luăm vieţile ori murim de durere şi inimă rea, Dickens a trecut prin acelaşi lucruri şi a scris David Copperfield, Un Colind de Crăciun şi Oliver Twist, ceea ce nu e lucru puţin, noi copiii de azi trecem prin lucruri poate mai uşoare şi ne gândim să murim şi să ne sinucidem; şi eu în 96 la Decebal m-aş fi sinucis poate de nu s-ar fi văzut de la fereastra camerei acelei nenorocite în care Ministerul Învăţământului pusese la un loc un câine, un lup cu ochi albaştri, un om înapoiat şi o caracatiţă care sugea câinele muşcat de lup şi bătut de om printr-o mie de ventuze şi mâncat de ciocul ei bineînţeles inuman în fiecare zi de la ora şapte dimineaţa până la unu noaptea şi după, caracatiţa feroce cu nume de om ca Anticristul, de călănean, lăsând în el urme adânci pentru tot restul anilor puţini pe care îi mai avea de trăit până să intre iar în pământ, şi doar de acolo, crucea de pe catedrala veche din Deva, crucea aceea a fost plină de înţeles pentru mine, faptul de a o privi plângând îmi alina sufletul, de-aia n-am murit şi nu m-am omorât cum îmi spunea s-o fac „colegul meu de cameră” care împreună cu ceilalţi colegi de cameră făceau tot şoul acela pentru mine. Mulţi, creştini de toate felurile, credincioşi, şi doar ei, spun că
Posteaza comentariu