O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN) 2015 Felix Rian Constantinescu

Autor : Const Felix
 
1.275 Vizualizari
O MAMĂ DE LUMINĂ
(ROMAN)


Felix Rian Constantinescu

2011-2012






Mamei mele, Valeria







MOTTO

"But you can never lose your family."
Signora Corleone, Godfather 2.







Fexli, în Mureş în bulboane există un peşte înnegrit de mâl cu ochi uriaşi plini de fosfor şi cap greu, arând prin mlaştini cu boturile lor gigantice şi dure ca nişte pluguri de zăpadă. Când e rănit în vreun fel de cineva ce încearcă să-l prindă uriaşul peşte se dă la fundul apei şi-şi propteşte fruntea de o stâncă, rănile sale sărând apa, iar pescarul dacă e ageamiu crede că peştele a murit. De obicei doar un pescar bătrân poate prinde un asemenea peşte şi peştii deasemenea şi ei sunt bătrâni, cu ochii luminând printre pietrele din adâncuri ca farurile de jeep. Când adorm nu mai simt cuiele-n mâini Nu mai simt lancea în coastă Doar când adorm nu mai simt cununa de spini. Unii oameni sunt ca peştele ăsta. Mai aminteşte-ţi şi de iertare, Felix Unforgiven, tu, tu, mai aminteşte-ţi şi de iertare. Într-un fel, toţi oamenii sunteţi minunaţi, iar viaţa noastră ar fi putut fi ca a lui Jack şi Rose Dawson când se roteau la petrecerea de la clasa a treia de pe bordul Titanicului.

Mamă, dumneata pentru mine eşti o altă Americă. Viaţa dumitale este o Americă cu cromlehurile munţilor şi oceane de ierburi răvăşite de vânt, iar aceasta e prima ei hartă. Mamă, eu vreau să fiu îngropat în mormântul mamei dumitale pe care l-ai îngrijit atât şi ştiu acum că atunci când ne vom trezi din moarte ca după un somn puţin cam prea lung şi ne vom vedea pentru prima oară ne vom recunoaşte şi vom fi vii şi vom merge la mormântul celălalt să fim toţi trei, voi două sunteţi deja în lumină, mai trebuie şi eu să fiu şi o să fim cele trei degete cu care Dumnezeu îşi face cruce, altceva nu mă mai interesează. Îmi amintesc acum când am rămas singur ca un căţel al cărui brav stăpân de cinci ani a murit, plângând şi plângând şi lătrându-şi sufletul în lacrimi, cum ascultam împreună Julio şi Dezarie despre care eram amândoi de acord că sunt atât de frumoşi. Pe mine, deşi adevărul a venit la mine, frumuseţea m-a părăsit. Mamă, eu nu mai pot iubi. Frumuseţea mea a răsărit în altă lume, iar eu am rămas în întuneric cu o candelă cibernetică, singur în beznă precum oamenii care-şi zgâriau şi-şi pictau sufletul în peşteri. Singurul lucru pe care îl mai pot iubi cum iubeam înainte este cerul. Azi noapte, de fapt dimineaţa, am visat că am scris un poem pe care l-am intitulat când m-am trezit „Poem irlandez” şi din care mi-am mai amintit două versuri: ..Dacă vrei să deschizi uşa cerului/ Trebuie să le deschizi pe toate celelalte.. Aceasă carte e un fel de catedrală. Cred că ar trebui să fac aici pe zidul ei un grafitti contemporan sau patericic cu tot crezul vieţii mele: OnE mOtHeR oNe LoVe oNe GoD. My Mecca. The Haţeg District is my Mecca, a Mecca made by myself because of the spiritual shrine I made here. Cartea aceasta e un Taj Mahal, pentru că e un templu pentru dumneata, Maman. Cartea aceasta e un Escorial pentru că e mănăstirea devoţiunilor mele. Cartea aceasta e una din cele 1001 nopţi pentru că în povestea ei se află alte şi alte poveşti ca un pumn de scoici într-o mână de copil. Cartea aceasta e o Carte de Nisip fiindcă iubirea ei nu cunoaşte nici un fel de sfârşituri, dar parcă dintotdeauna vedem strigătul îndoliatei Aliciei Keys precum o profeţie cernită de suferinţă a iubirii de care nu suntem vrednici, ca Ochiul lui D-zeu zburând deasupra întregului Pământ, ca un şoim singur în cer privind păsările bătând alte
Posteaza comentariu