Muzicologie (Povestiri estetice) Felix Rian Constantinescu 2020

Autor : Const Felix
 
1.058 Vizualizari
Muzicologie
(Povestiri estetice)

Felix Rian Constantinescu
2020

Virginiei

0. Intrologie
Consider intrarea criticii muzicale in subspecia literară a artei narative, în volumul Muzicologie, 9/14!, mai importantă pentru individuarea mea și supunerea religioasă a esteticii mele decât însăși simpla muncă de joshua reynolds, brit, victorian, culturnic, critic al artelor. Dacă voi mai scrie despre muzică după această carte, nu cred că-mi voi repeta gestul, e irepetabil, Borges!
13 nov. 2020, Păclișa

Allan

/

Preface
Ce e poetul, ce e poezia?

Felix Rian
(un tânăr critic care nu iartă nimic v.b.)

Introducere

Este foarte periculos când un om se încununeaza în mintea sa. Și deasemenea cand îl încununează alții. Poezia nu poate fi contrafăcută. Înainte voi să spun că pornesc și am pornit fără bias, dar după ani de zile îți dezvolți simțirea să simți ca orbul zidul plângerii. Poezia nu e senzație, chiar și moda fashion autentică se ghidează după Estetica lui Hegel. Nu poți fi poet azi, și mâine să nu mai fii, sau invers. Întâi de toate poezia trebuie să fie inteligență, nu boemă fără Dumnezeu sau bisericuțe de metropolă.

Poetul
Menționez încă o dată că purced rece ca un bisturiu. Azi Mircea Cărtărescu e poetul. Să văd dacă e poet, întâi.

Poezia - Totul, de Mircea Cărtărescu
Cartea Totul, apărută la Editura Cartea Românească în 1985, a fost ca o legitimare a acestui postmodernism fanariot. Acum să vedem ce se legitima. (Menționez iar că nu am prejudecăți antipostmoderne. Dar cine vrea să fie Mircea Nedelciu trebuie să o dovedească. În ring.) Poezia Marea odaliscă: „mușcând din paradis ca dintr-un sandviș cu șuncă/ mi te-aminteam: dormindă, jună, pruncă/ în vis și cearceafuri/ ca un hanger cu mâner de sidef în sileafuri./ visai că-ți bei cafeaua în cafenele/de geam, cu giuvaeruri la giurgiuvele, / că îți privește cu o privire ciudată/ pilat din pont subțioara ta depilată, / că printre optomobile, cochetă, / treci demachiată pe un bulevard de mochetă, / cu înflorată ie și totuși deflorată, / _logodnică de-a pururi, soție niciodată_.” (pag. 117) Domnul Mircea Cărtărescu ne servea în anul 1985 această mostră de nouă poezie, iar critici ca Nicolae Manolescu și Ov S. Crohmălinceanu predicau optzecismul lui Cărtărescu și Nedelciu. Să citim o altă poezie, de data aceasta din Tudor Arghezi.

CÂNTARE
de Tudor Arghezi

M-am apărat zadarnic şi mă strecor din luptă
În umbra lunii albe, cu lancea naltă ruptă.
Pusei pamânt şi ape, zăgaze între noi,
Şi suntem, pretutindeni, alături, amândoi.
Te intâlnesc pe toată poteca-n aşteptare,
Necontenita mută a mea însoţitoare.
Pe la fantâni iei unda pe palme şi mi-o dai,
Iscată dintre pietre şi timpuri, fără grai.
Ţi-ai desfăcut camaşa şi-ntrebi cu sânii-n mână
De vreau s-astâmpar setea din ei sau din fântână.
Ai dus la ţurţur gura cu gura mea plecată,
Voind să bei cu mine scânteia lui deodată.
Amestecat-n totul, ca umbra şi cu gândul,
Te poartă-n ea lumina şi te-a crescut pamântul.
În fiecare sunet tăcerea ta se-aude,
In vijelii, în rugă, în pas şi-n alăute.
Ce sufăr mi se pare ca-ţi este de durere,
De faţă-n tot ce naşte, de faţă-n tot ce piere,
Apropiata mie şi totuşi depărtată,
Logodnică de-a pururi, soţie niciodată.

Mircea Cărtărescu pastișează și ia versuri, în cazul de față din poezia lui Arghezi, justificându-se că face dizidență. Cântarea lui Arghezi devine Cânt
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Posteaza comentariu