Conversație cu un Portret. Miniatură

Autor : Const Felix
 
897 Vizualizari
Conversație cu un Portret
Miniatură

/

Am multe cărți de I. Sava, acum am văzut deasupra mea un volum din cele două ale Simfoniei destinului, cartea de dialoguri la televizor și alte cărți dar scriu mult și nu am timp să le citesc, m-ar ajuta foarte mult dacă le-aș citi, pe unele nu vreau să le citesc pentru că tipografii nu le-au legat bine și s-ar desface de n-ar mai rămâne nimic, așa erau tipărite cărțile în anii 90. Adevărul e că eu totdeauna am scris despre nimic, ca icoana unui geam luminat să zicem ocru în privazul ferestrei, ca Ștefan Damaschin și perjele și botforii lui din prima zi de școală! 😐 Aș vrea să îți mărturisesc că după moartea Papei, locul lui a fost luat de către tine, dar foarte Catolic! +youtube.com/watch? v=9Z3pjXmNq2g Știi ce mă gândesc în legătură cu Jeffrey Bartell, în toate etapele mormonilor, Femeile au fost nevinovate și e izbitoare paralela cu Fetele Romantice înainte de vreme din Noua Anglie, sounds like Azi, doesn't it, personal după douăzeci și cinci de ani de studiu și traduceri cred că am ajuns să știu ce e în capul oricărei Clarissa McClellan: creier. Eu decât am spus da!

În 1987 îmi plăcea să merg la orto pentru că preotul ne spunea povești! în 1998 de Sfintele Paști și după aceea mama mergea pe banca din urmă cu capul pe bancă și îi plăceau Priceasna povestită de la sfârșitul slujbei /. tu, nu! 😐

Visul, ca să fie vis, e Logic! Când eram la Cluj mult mi-am dorit să-mi cumpăr cartea VIEȚILE SFINȚILOR în vreo 6 volume subțiratice cred, dar banii nu i-am avut. Se găseau de vânzare într-o mică gheretă lângă Biblioteca Central Universitară unde vânzătoarea era o femeie creștină ortodoxă foarte simpatică, din asemenea feluri de cărți ori emisiuni de radio ori televizor, ori prin biserici am aflat de un alt fel de creștinism, al creștinilor veacurilor vechi, infinit mai bun și gândul de a-l găsi nu mi-a mai dat pace, de exemplu pentru mine fetele acelea religioase seamănă pentru mine ca o versiune dacă nu mai bună cel puțin mai avansată a surorilor Bronte. 😐 În aceste relatări am citit despre creștinismul avraamic, supremul. În primii 26 de ani ai vieții mele citeam toată ziua și din păcate și toată noaptea, apoi n-am mai citit continuu, a început scrisul ”profi” și sunt fericit că ți-am oferit dacă nu Geneza, măcar Exodul scrisului meu, în care toată cartea prezintă preocupare în ceea ce te privește. Și înțeleg de ce fie și numai unii din scriitori sunt numiți ”mari” pentru că prin scris și citit acei autori și cititorii lor se debestializează, ajungând la starea sufletească pe nesimțite de episcopie practică, dar până unde poți să duci crucea acestei stări demiurgice a ființei? Oamenii obișnuiți înțeleg aceasta prin a fi bun părinți, pentru Pearl S. Buck toată China interbelică îi era Grădiniță de Copii, dacă nu dormitor cu puțin înainte de ora nouă. Caut să-mi fac scrisul precis ca o seringă și frumos ca un pelerinaj prin zăpadă. I know this boy, it's Old Thoreau, the shack in the Walden Lake Forest, I know, Darwin and Emerson, I saw the whole thing, i was there! youtube+com/watch? v=hczyxCbVtR8

Scott, i ll see U.
Posteaza comentariu