Bani (Roman)

Autor : Const Felix
 
1.036 Vizualizari
M-am născut în 1978 în România, anul Sfinxului. Vă spun sincer că atunci nu ne-am imaginat spre ce ne vom îndrepta, cum rapacitatea lacomă va cuprinde totul înghiținu-ne sufletele. Ca Lot am ales Valea Sidim pentru că era mai grasă neștiind prețul pe care îl vom avea de plătit, propriile suflete, ale noastre și ale părinților noștri părăsiți și uitați. Îmi amintesc de vremea când eram șoimi și pionieri visători ca Eminescu la steaua Singurătății, privindu-ne azi sufletele murdărite de arivism și închinarea la bani, privindu-i pe rețelele de socializare pe milionarii care ne învață evlavia și ne disprețuiesc, suflete sărace rănite de lumea aceasta murdară. Vă spun că nu a fost totdeauna așa, prostituție, pornografie, droguri, delapidări de bani și biserici de-a lungul și de-a latul. A fost un timp când poezia era poezie, românească și universală, când sentimentele pentru un tată de exemplu erau de nezdruncinat sau pentru o mamă, eterne bune de pus în versuri și citite la radio. Totul era pur mai ales pentru că eram copii, necunoscători față de lume. Cel mai mare coșmar al meu ar fi să fiu copil în ziua de azi, atât de să-i spunem lipsită de inimă. De zeci de ani deja numai banii mai contează, astăzi Ovidiu ar fi scris că dacă ai bani vei avea prieteni, dar îi vei pierde pe toți când vei ajunge sărac. Ca fiul risipitor. România a ajuns o fiică risipitoare, pentru niște bani fără suflet vânzându-și sufletul, revenind la era primitivă din Mândrie și prejudecată.
Trebuie să înțelegeți că au trecut mai mult de patru decade azi în anul molimei. Și privind în urmă putem vedea cinci etape. 78-80 când România încă nu începuse să-și achite datoria către lumea capitalistă. 80-89 când au fost anii grei ai crizei alimentare datorită plătirii integrale de către Dictatorul Ceaușescu a datoriei externe a României. 90-2000 anii de început de tranziție, cu începutul afacerilor, everything goes-ului și adidașilor. 2000-2010 mijlocul tranziției cu o Românie tot mai vicioasă, dar încrezătoare în sine. 2010-2020 epoca de sfârșit de tranziție a marilor schimbări sociale sucombate la nivel planetar din ce știm până acum de veninul unui virus nou apărut. Ca brâncovan spun că doar de Dumnezeu depinde ce va urma. Acestea sunt expuse în mod sistematic cele cinci etape sociale prin care am trecut de când m-am născut fiecare cu spledoarea și abjecția ei. Poate că a fost Securitate și poliție politică dar noi ca pueri nu pricepeam acestea, noi număram păpădiile în iarbă și ne jucam orice joc aveam. Era o altă lume care nu era bazată pe bani asta încerc să vă fac să înțelegeți. Acest roman este sfârșit.
Posteaza comentariu