POVESTE DIN VIS - I

Autor : CRINUL DE SEARĂ
CRINUL DE SEARĂ
848 Vizualizari
Carmen se zvârcolește în pat, rãsucindu-se pe toate pãrțile; are unul dintre visele ce-o bântuie de ceva vreme. Doarme și conștientizeazã cã viseazã ceva nespus de dureros. Venise târziu acasã. Fãrã sã mãnânce nimic, se trântise în pat și adormise. Imediat, coșmarul începu. Plângea…și hohotul de plâns pe care-l auzi o fãcu sã deschidã ochii… dar ploapele-i cãzurã grele. Lacrimi uriase îi curgeau pe fața palidã, trasã de nesomn și obosealã. Plânsul îi scutura corpul ce tremura ca o frunzã aruncatã de un vânt sãlbatic. Ingrozitã se ridicã în capul oaselor, suspinând și ștergându-și micile perle fierbinți. Se târãște prin casã ca o fiarã rãnitã. Se strecoarã printre corpurile de mobilã, neîndrãznind sã aprindã lumina. Deși treazã, plânsul nu conteni. Scãldatã de lacrimi, Carmen se întreba:
- Ce se întâmplã? Ce-i cu mine? Ce-am visat atât de rãu de nu mã pot stãpâni? S-a oprit din mers, trântindu-se în fotoliul albastru... fotoliul preferat care-i îmbrãțișa corpul, dar și bucuriile și tristețile. Stãtea cu privirea pironitã în tavan, golitã de gânduri și dorințe.Rar de tot, câte un gând, și acela dureros, îi fulgera prin creierul blocat de oroare.Închise ochii. Şi deodatã vãzu... pe sine se vãzu!... îmbrãcatã într-o rochie albã stropitã cu maci roșii ca focul...ieșea dintr-o casã cu flori la ferestre și privea în toate pãrțile... se uita dupã bãiețelul lor de cinci ani. Nu-l vedea în grãdina din fața casei...acolo rãmãsese dupã ce ea și Adrian intraserã în casã, însetați de iubire! Adi, copilașul lor, nu se vedea nicãieri... nu era în leagãnul construit de tatãl sãu; nici pe plaja ce se întindea nu departe de casã. Deodatã, un gând o strãfulgerã:
- Unde-i Adi? Dacã cumva...Începu sã alerge...mai repede...tot mai repede.
- Adi! Adi! Strigãtul ei, din ce în ce mai disperat, era acoperit de zgomotul valurilor înfuriate ce se spãrgeau de țãrm. Alerga și striga. Striga... se oprea sã audã glasul bãiețelului și alerga iar...alerga... se împiedica...se ridica...și deodatã, s-a trezit în fața unui trup micut acoperit, în parte, de alge. Rãmase-n loc paralizatã...nu-și mai putea mișca picioarele...amuțitã, nici un sunet nu reușea sã articuleze.
- Doamne, nu-i Adi al nostru! Doar acest gând țipa în creierul sãu. Nu realiza ce s-a întâmplat. Şovãi câteva clipe, apoi, țipând ca un animal înjunghiat, cãzu lângã trupul copilului.
va urma
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori