Kung fu

Autor : Daniel Visan-Dimitriu
Daniel Visan-Dimitriu
20 Vizualizari
Părea o zi de “dolce far niente”
Cum, de o vreme, mult prea multe îs,
Dar am avut, la țanc, un fel de “Pâs! ”
Și … cum să vin la Ea cu argumente?

“Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,
Și ia din debara un bătător,
Că nu-i nimic mai bun la un covor,
Iar tu … mai faci un pic, de mușchi, paradă”.

„Ok! ” - în gândul meu: “Ce mare brânză!? ” -
M-am scuturat, cumva, de lenea mea
Și, chinuind centura înc-o za,
Mi-am zis că scap și de ceva osânză,

Ba chiar de niște catecolamine,
Că s-or fi adunat de când tot stau
Și, de prin sânge-afară să le dau,
O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

Am dat covorul, ușurel, de-a dura
Și l-am luat pe-un umăr, strâns în sul,
De mă simțeam un Hercules fudul,
Cu gândul: “Să înceapă aventura! ”,

Căci mintea mea deja făcuse planul:
Pe bietul meu covor am să aplic
Tot ce-am văzut prin filme și nimic
N-ar fi putut să-mi zdruncine elanul.

L-am aruncat afară, în zăpadă,
De s-a întins ca dintr-un pumn James Bond,
Sau al lu’ ăla, galben, rubicond,
Ce face, -n tot ce dă, pe loc să cadă.

L-am apucat de-un colț cu mâna stângă,
Ca într-un film din vremea lui Van Damme
Iar dreapta mea –Doamneee, rău mai eram! –
Îl căsăpea – tot praful să înfrângă.

Am fost … nici nu mai știu ce personaje,
Dar sigur, la kung fu, eram Bruce Lee,
Când m-a strigat nevasta: “Nu mai vii? ”
… Și am trecut la … a urca etaje.

De-atunci, să nu mai văd televizorul,
Că-n seara aia am simțit că mor,
De oase, mușchi, de toate câte dor.
Și nu mai vreau kung fu nici cu … covorul!

Din vol. "Hai, pa! "
Posteaza comentariu
Sponsori