Luna din fereastră

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
12 Vizualizari
Luna din fereastră
...
În noaptea care curge lent,
Stă luna la fereastră,
De parcă ar privi atent,
Drept în odaia noastră!
...
Clipele se-nșiră lin,
Doar una câte una
Și blândă, ca un pelerin,
Stă la fereastră luna!
...
Se duce luna-ncet, încet,
Tăcut purtându-și voalul,
Unde-o așteaptă un poet
Să-i prindă-n vers ovalul!
...
Noaptea curge către zori,
În miez de toamnă rece,
Și fantomatice culori
Apar, când luna trece!
...
Și dacă noaptea nu-i albastră,
Iubito, nu te plânge,
Privește luna din fereastră
Ce-n ochi ți se resfrânge!
Posteaza comentariu
Sponsori