Sunt singur

Sunt singur și nimănui nu-i pasă,
Pierdut în umbrele unui gând tăcut,
Am devenit încet o frunză arsă,
De vântul rece al unui timp trecut.

Ecoul pașilor se pierde-n depărtare,
Iar cerul tace, fără să-mi răspundă,
Doar amintirile le simt ca o chemare,
Ce strălucesc în noaptea mea profundă.

Cred și încă sper, într-un târziu,
Că voi găsi răspunsuri în tăcere,
Când visele se vor sfârși-n pustiu,
Iar zorii îmi vor aduce o mângâiere.

Undeva, în adâncul sufletului, plâng,
Și-ncet se aprinde o flacără uitată,
Iar umbrele trecutului dispar pe rând,
Se risipesc, devin o ceață îndepărtată.

Și totuși, undeva, în depărtare,
Un licăr mic se zbate, reaprins,
Poate că-n singurătatea asta mare,
Voi regăsi lumina ce s-a stins.

De-ai ști de când te caut printre vise,
În nopțile târzii, când somnul nu mai vine,
Si poate undeva si soarta va înțelege,
Cum e să-mi port singurătatea fără tine.