ÎNDRĂGOSTIȚII
Autor : Raul Constantinescu
162 Vizualizari
ÎNDRĂGOSTIȚII
Între față și revers dincoace de tine
infinitul din mic în mai mic revine
cercul cât de mic tot infinit se cheamă
cum nesfârșite-s căi dintre tată și mamă
vinovați fără vină unul prin altul
îndrăgostiții vegheați de cerul înaltul
cum spuza de stele în bobul de rouă
se cutremură-ntre lumile-amândouă
viață/moarte – fantastică aventură
perechilor mână-n mână gură-n gură
între-un el și o ea prezentu-ntre file
trecutu-n viitor se caută prin zile
datul firii dintâi neatins de căderi
din sine în sine pornesc re'ntoarse vederi
cum între-oglinzi continuu ochi se răsfrâng
pierduți se regăsesc lumini și umbre-n crâng...
11 august 2019
Posteaza comentariu