A părea

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
9 Vizualizari
A părea
...
Doarme-n oameni Dumnezeu
Intoxicat cu rele,
Tăcută-i harfa lui Orfeu,
Cât sunetu-i atârnă greu
Pe fruntea unui cimpanzeu
Ce se holbează-n stele
Închipuindu-și că e zeu!
...
Doarme-n oameni Dumnezeu,
Legănat de nepăsarea
Celui ce-aprinde lumânarea
Și are-apoi nerușinarea
Să spună că e Prometeu!
...
Doarme omul somnul greu
Cercetând cu lupa cerul,
Să descopere misterul
Înainte de-al trăi.
Doarme-n oameni Dumnezeu
Pus pe cruce drept trofeu,
Bicisnicul cimpanzeu,
Plin de ifos și tupeu,
Să pară ce nu poate fi!
Posteaza comentariu
Sponsori