Cu linişte mă-mbrac

Autor : Maria Calinescu
Maria Calinescu
649 Vizualizari
Cu linişte mă-mbrac,
zâmbesc cerului,
tac,
tot înaine-n viaţă
cuminte paşii fac,
pe-o margine de lac
admir o salcie pletoasă,
năframă colorată,
maiestoasă,
mă oglindesc în albul
nuferilor dalbi,
o frunză zboară lin
ca pescaruşii albi,
încă una mai apoi
în zbor de dor
devine,
covorul toamnei
pentru mine.

Păşesc usor,
inspir cu sete liniştea de lac,
m-acopăr frunze de smarald
purtate-n vant de-un aer cald,
mă luminează-ntunecatul nor
expir norii ce strâng în coşul lor,
gânduri duioase,
vis de dor.

Când luna îşi prelinge
lumina-i diafană,
în mii de umbre joacă
misterioasa ei năframă,
pătrunde în mine ca un fir de aţă,
făcând să înflorească
dorinţele de viaţă.

Ţese luna
aripi din fire de lumină,
culeg din zbor
o rază mai blândă,
mai senină,
de pe cupola cerului,
cerul de mătase,
cad picuri reci de stele
spală rănile rămase,
îndreaptă zborul meu
spre punctul infinit,
mă-ndrumă s-ocolesc
munţii de granit,
la care n-am visat
s-ajung vreodat’.

Mă cuibaresc
în liniştea din mine
pe margine de lac,
privesc la luciul apei
respir uşor
şi… tac,
cu liniştea mă-mbrac.
Posteaza comentariu
Sponsori