Dilema

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
24 Vizualizari
Dilema
...
Sunt toți aici acum, în vremea noastră
Sfinți și demoni, vicii și principii,
Proști și deștepți, sclavi și stăpâni,
Cu toate astea, vestea cea mai proastă
Este că... Doamne, ocrotește-i pe români!
...
Sunt toți acum aici, în această vreme,
Morali și imorali, buni și răi, cinstiți și hoți,
Onești și șpăgari, trădători și patrioți,
Însă avem motive clare a ne teme,
Cât printre noi sunt prea mulți idioți!
...
Avem motive foarte clare a ne teme,
Prea multe rele s-au strâns aici deodată
În țara tot mai goală și trădată,
Unde străinii au ajuns stăpâni
În care traiul e din ce în ce mai greu,
Și... Doamne, ocrotește-i pe români!
Însă, suntem în fața unei mari dileme:
Noi cum L-am ocrotit pe Dumnezeu?
Posteaza comentariu
Sponsori