Rămas bun rupestrei de pe Laptop

Autor : Const Felix
 
104 Vizualizari
Rămas bun rupestrei de pe Laptop

Motto:
Stigmatele
Francisc primind stigmatele: El Greco
În septembrie 1224, pe muntele Verna, în Casentino, Francisc a primit stigmatele. A murit doi ani mai târziu, epuizat de boală și aproape orb. Înainte de a muri, însă (pe 3/4 octombrie 1226) a lăsat lumii unul dintre cele mai profunde imnuri atât ale literaturii, cât și ale religiei: Cântarea fratelui soare, sau cum mai este cunoscută Cântarea făpturilor. Simțind moartea foarte aproape, și-a exprimat două dorințe: să fie anunțată doamna Iacoba (pe care, de altfel, o numea „fratelo Iacoba”), care să-i aducă un fel de prăjituri pe care le pregătea ea și care îi plăceau lui Francisc; a doua dorință a fost, mai întâi, să fie îmbrăcat cu un „saio” de împrumut, mai apoi, însă, s-a răzgândit și a cerut să fie pus gol-goluț pe pământul gol.
Wikipedia, Francisc de Assisi /

Am observat și alteori după ce mi s-a mai deschis ochiul
Forme plastice în seva scuipată din gușa șarpelui Asur
Stele, constelații duble identice în țârșnirea nichitiană
Murale abstracte și ogive gotice în înluminuri filigranate
Dar azi am auzit și am văzut apoi Femeia-bărbat Tassili
O făptură neatinsă de Giacometti mentorul meu de 20
Cu două picioare lungi subțire catalige în romanic scot
Și un tors înclinat în rugi cu mâinile sinuoase pe apă în sfârșite labe panda și un gol yin
Un Cap invizibil e a 1/3 parte din Compoziție cu păr lung
Până într-un ocean de lacrimi plânse și neplânse pt. Ea
Fata de pe bord de pe bordură din capul meu și acasă
Mă cheamă Leonora, mă cheamă Leonora, mă cheamă - Leonora!
Posteaza comentariu