Telefonul

Autor : Daniel Visan-Dimitriu
Daniel Visan-Dimitriu
81 Vizualizari
Această unealtă ticăloasă
a fost demult desfiinţată,
făcută harcea-parcea
şi aruncată de Dumnezeu.
În lipsa unui coş de gunoi,
instrumentul,
în nenorocirea lui,
a căzut pe Pământ
în capul unui trăznit care,
din răzbunare,
l-a reparat şi patentat.
De atunci,
sunetul său isteric
dă dureri de cap omenirii,
fiind adoptat
de reţeaua de telefonie fierbinte
„Scaraoski“,
ca mijloc de tortură.
Se pare că
l-a luat Dracul.

Din vol. "Hai, pa! "
Posteaza comentariu
Sponsori