Tristeţea toamnei coboară în noi

Autor : Maria Calinescu
Maria Calinescu
536 Vizualizari
Frunzele toamnei par pete de jad,
coboară scufundate-n tristeţi
spre tărâmul care le-a hrănit
ca şi omul,
actorul ce-şi termină rolul
se întoarce către început,
în lut.

Împovărat de durerile singurătăţii,
timpul plânge in lacrimi de rouă,
îngheaţă clipa în bruma argintie,
îngână murmurul izvoarelor
ce şi-au pierdut strălucirea,
dar, însoteşte dorul frunzelor moarte,
ce plutesc, rătăcind în timp şi spaţiu,
ca şi eul, care nu-şi găseşte azimut
deşi,
mersul
este numai înainte.

Mai tristă şi mai goală,
cum nu a fost nicicând,
toamna înoată în oceanele singurătăţii,
la fel ca eul singuratic
ce îşi revarsă valul peste malul lumii,
ancorată de timpul grăbit
spre apusuri sângerânde,
fără stele aprinse,
primind lumina sfântă
pentru sfârşit.
Posteaza comentariu
Sponsori